7 trăsături ale fanaticilor

Extrase din cartea A Positive Church in a Negative World,
autor pastor Jonas Arrais,
secretar asociat al Asociației Pastorale
din cadrul Conferinței Generale,
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

 

Fanatismul și radicalismul sunt probleme cu care creștinii au trebuit să se confrunte în toate timpurile. Ca rezultat, fanatismul a dus la întârzierea proclamării Evangheliei, a dus la dezbinare între creștini și a depreciat imaginea creștinismului înaintea lumii. Din păcate, mulți creștini de bine confundă uneori radicalismul și fanatismul cu zelul spiritual. Linia dintre radicalism și zel poate părea ștearsă, însă cele două nu sunt greu de separat una de alta. Există câteva caracteristici clare pe care le au fanaticii și care ne-ar putea ajuta să-i identificăm mai bine și să știm cum să îi abordăm:

 

1. Fanaticii manifestă în general o anumită incapacitate de a păstra un simț al proporțiilor în credințele și practicile lor.

Atunci când sunt impresionați de un mesaj anume, mintea lor devine imediat dominată de subiectul respectiv. Ei vorbesc despre subiectul acela tot timpul. Întreaga lor viață creștină se învârte în jurul acelui punct. Își pierd viziunea spirituală și simțul măsurii. Situația se agravează atunci când se concentrează asupra unor chestiuni nesemnificative în timp ce mari probleme de credință devin neluate în seamă.

 

2. Fanaticii caută să-i facă pe toți din biserică să fie de acord cu punctul lor de vedere.

Este ceva natural pentru ei. Ei cred că punctul lor de vedere este de o importanță capitală; și atunci de ce să nu caute să-i facă pe toți ceilalți să gândească la fel ca ei? Problema aici nu este atât de mult fervoarea, cât motivația care instigă la o așa fervoare.

 

3. Fanaticii aproape întotdeauna îi condamnă pe cei care refuză să gândească pe linia lor.

Atunci când fervoarea crește în temperatură până la punctul de intoleranță, încep să se vadă cele mai periculoase efecte ale fanatismului. Fanaticii, în cele mai multe cazuri, sunt incapabili să vadă că cei care refuză să fie de acord cu ei o fac bazându-se pe bunul simț și că o fac cu onestitate intelectuală și spirituală.

 

4. În general, atunci când membrii bisericii refuză să accepte punctul de vedere al fanaticilor, fanaticii încep să critice biserica și întreaga mișcare adventistă.

Când această dispoziție critică se dezvoltă, fanaticii simt că biserica este atât de departe de calea cea dreaptă încât încep să se depărteze de ea. Și, în timp ce ei rămân în biserică, au capacitatea de a-i trage pe alții afară din biserică.

 

5. În ciuda zelului și a fervoarei lor, fanaticii reușesc rareori să facă un bine considerabil.

Atunci când efectele lor sunt evaluate peste timp, se poate vedea că fanaticii nu aduc bisericii nimic constructiv ci mai degrabă un spirit de dezbinare, critică și îndoială.

 

6. Cei mai mulți dintre fanatici par a se contamina cu erezii subtile.

Este foarte ușor pentru oricare dintre noi să creadă că, dacă urmăm un program anume sau dacă atingem anumite obiective vom deveni mai buni și mai drepți înaintea lui Dumnezeu. O astfel de erezie se vede, ce multe ori, în accentul pe care îl punem pe doctrina reformei în sănătate. Nu putem să ne asigurăm sfințenia prin ceea ce mâncăm sau nu mâncăm. Unii, care urmează principiile de sănătate, par a promova o astfel de învățătură. Totuși, trebuie știut că ascultarea de legile ființei noastre are legătură cu sănătatea noastră spirituală la fel ca și cu cea fizică.

 

7. Fanaticii și radicalii pot fi identificați ușor prin mândria lor spirituală.

Mândria se descoperă în multe feluri. Poate veni deghizată sub forma fervoarei pentru Dumnezeu. Totuși, nu este altceva decât mândrie spirituală atunci când ființa omenească, fără niciun dar natural, stă să judece pe membrii bisericii care nu sunt de acord cu ideile sale.