Victor Sanvincens acuză adventismul de investiții în armament. Cine e lupul?

Cineva mi-a trimis acest video de dimineață și acum l-am deschis. Ce e asta? S-ar putea afla cine vorbește așa și cu ce autoritate? S-ar putea confirma sau infirma ce spune???

Am văzut videoclipul ieri, mi l-a arătat și I. Voi face ce am făcut de fiecare dată când am fost expus la materiale de felul acesta.

  1. Mă uit la ele.
  2. Caut să văd de unde le-am primit.
  3. Caut să văd cine le-a produs.
  4. Caut să văd cine le promovează.
  5. Ce roade au?

Dacă te uiți la aceste patru-cinci dimensiuni îți va fi suficient.

  1. M-am uitat la videoclip.

Fără să-l cunosc pe individul care vorbește, am urmărit ce spune. Nu știu spaniolă, așa că am depins de traducerea subtitrată. Voi relua mai jos părerea mea despre videoclip. E suficient acum să spun că m-am uitat, ca să nu judec din auzite.

 

  1. Caut să văd de unde am primit materialul.

Eu l-am primit de la oameni respectabili din biserică, dar este un material pe care mi l-au (forwar)dat având ei înșiși semne de îndoială cu privire la autenticitatea informațiilor.

De aceea, nu i-am întrebat mai multe, ci am încercat să văd personal despre ce e vorba. (Vezi și punctul 4). După care am venit cu răspunsul acesta.

 

  1. Caut să văd cine le-a produs.

Eu nu am auzit încă de omul din imagini – Victor Sanvincens. Probabil pentru că se învârte exclusiv în zona vorbitorilor de limbă spaniolă. Nu găsesc mai nimic în engleză. Dau o căutare pe Google și, ce să vezi, între sugestiile de căutare îmi apare „Victor Sanvincens exclus”. Știu ce înseamnă asta.

Mai caut și găsesc că a fost adventist, că predică conspiraționisme, că predică venirea Domnului Hristos la o dată fixă. Deja îmi e suficient de îndoielnic. (Poate că nu tot ce predică e așa, poate că nu tot ce se spune despre el e așa, dar simt ceva ciudat la mijloc.)

Când ajung la canalul de youtube îmi dau seama că omul are un fix: conspirații, papa, înșelăciune (așa e și brandul sub care se promovează), infiltrare. Mai văd că e tipică și prezentarea unor materiale care durează ore (!), că sunt serii interminabile. Dacă le mai asezonăm și cu citate din Ellen G. White, cu emisiuni de „școala de sabat”, atunci se vede clar că ținta lui nu e lumea largă, ci adventistul din biserică. Ca să știm cu cine avem de-a face, omul spune și că biserica e sora Babilonului, cum (cică!) ar fi zis Ellen G. White. Parcă mă uit la Andrew Henriques, despre care am scris aici.

 

  1. Caut să văd cine le promovează.

Cumva legat de punctul #2, de mai sus, văd că materialul e distribuit de oameni care au primit și ei la rândul lor de la alții. Dacă merg pe fir, aflu că (măcar într-un caz, dar pentru mine e primul), cine a trimis clipul celui ce mi l-a trimis mie nu e chiar un om care merge la biserică. Și atunci întreb din start: Cum să cred un material promovat de cineva a cărui credință e clătinată?

Fișierul cu traducerea română e pus de Maria del Monte (interesant nume). Materialele postate de acest utilizator sunt efectiv un babilon, nu mai detaliez. Canalele pe care mi le sugerează YouTube în pagina ei sunt de aceeași factură: Prophesy Again, Divina Vindecare și altele din categoria asta. Cireașa de pe tort în comentarii este promovarea lui Daisy Escalante, noua profeteasă mincinoasă cu pretenții în adventism. Nu știți de ea? Nu ați pierdut nimic…

(Să spunem ceva despre calitatea traducerii? E slabă. Dau un exemplu care mă zgârie: ce înseamnă în limba română cuvântul „inversionist”?).

 

  1. Ce roade aduc aceste lucruri?

Orice adevăr, orice informație aș primi, orice părere la care sunt expus de către prieteni sau de dușmani trebuie să aducă niște roade. Vreau să văd ce roade îmi aduce sau aduce altora acest material? Din start văd nedumerire, suspiciune, ușoară agitație care poate duce spre tulburare.

Ce roade așteaptă predicatorul din clip? Să nu mai dai zecime la biserică, să te îndoiești de conducătorii bisericii. Să îl crezi pe el. Să îl susții pe el.

Ce să mai zic, îmi sunt clare lucrurile și știu cu cine am de-a face. Spun nu, mulțumesc.

Dar stai, frate, tu nu crezi ce spune în clip?

Nu.

 

Hai să analizez videoclipul.

Repet, nu știu cine e acest Victor Sanvincens, cu ce se ocupă, dar îmi dau seama pe parcursul videoclipului (îl judec deci după propriile cuvinte) de câteva lucruri: e pornit împotriva catolicilor, e pornit împotriva protestanților, e pornit împotriva conducerii adventiștilor.

Urmărind cum se adresează adventiștilor îmi dau seama că el nu este adventist. Îmi poate fi suficient. Între noi fie vorba, el spune că „iubește adventismul”. Ei bine, avea ocazia excepțională să spună „eu sunt adventist”. A ratat-o… Parcă aud replici din filme: divorțez pentru că te iubesc!

Dar zic să merg mai departe.

Ce afirmă efectiv în material e… o manipulare grosolană. Vrea să îmi spună ceva și să mă determine spre altceva. Îmi spune că (1) adventiștii de la conducere investesc în armament, și vrea să mă conducă spre (2) că adventistul de rând ar trebui să nu mai dea zecimea conducerii bisericii. Cam asta e ideea de bază. Deja îmi ridică semne de întrebare. (Dau eu o mărturie personală: sunt adventist, și aduc zecimea la Casa Domnului.)

Silogismul lui e slab și înșelător. Hai să-l vedem:

  1. Adventiștii fac investiții în industria de apărare.
  2. Apărare = militar.
  3. Militar = armament.
  4. Armament = război.
  5. Război = moarte (ucidere).
  6. Ucidere = păcat.
  7. Păcat = pierderea mântuirii.

Vrei deci să scapi? Iată soluția… Nu mai da zecime conducătorilor.

Lupul acesta în blană de oaie se dă diplomat. După ce îți prezintă „abuzul”, te îndeamnă să iei măsuri. Și o face politicos, îndemnându-te să apelezi protocolar la structurile bisericii, să denunți diplomatic și ierarhic presupusul abuz. Dar, în final el însuși afirmă că situația la vârful conducerii e putredă și că nu crede că vei reuși să schimbi nimic. E caz clasic de manipulare: pornesc de la o ipoteză pe care ți-o vând credibil (nu uita, „iubesc adventismul”), îți demonstrez că sunt probleme în adventism (investiții în armament), după care te încurajez să iei măsuri de îndreptare a situației, iar în final îți spun că oricum nu vei reuși, pentru că temelia (ipoteza) e putredă.

Spre final merge pe o metodă de intimidare:

  1. Te-am informat.
  2. Nu mai poți spune că nu știi.
  3. Dacă nu faci ceva (ce-ți spun eu) atunci ești complice.
  4. Ești asasin și tu.
  5. Nu mai ai nicio scuză…

Adică: ți-am spus adevărul, de acum ce faci cu el? Ești responsabil!!! Parcă e șah-mat!

Unii care merg pe modelul lui (am făcut-o și eu odată, când eram la începuturile credinței), au impresia că dacă au vărsat roaba cu beton în curte la tine ți-au și betonat aleea. Nici vorbă, nu călca pe acolo că rămâi înfundat… (uite aici o opinie bazată referitoare la fanatici).

Ca eu să fiu responsabil de un adevăr, trebuie să fiu convins/judecat de el. Fie să îl cred, fie să nu-l cred, dar în deplină cunoștință de cauză. Unora Dumnezeu le trimite o rătăcire pentru că nu au crezut adevărul.

Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi. (2 Tesaloniceni 2:10-12)

Fariseii, cărturarii, Iuda și toți cei ce L-au dat pe Domnul la moarte au fost convinși că este Fiul lui Dumnezeu. Ca și tâlharul mântuit!

Soldații nu. Sutașul da!

Ca orice manipulator care se respectă, acuzatorul se dă victimă, în final se scoate lovit în aripă… Este lovit de cei care „se pun încontra (sic) celor ce spun adevărul”. Evident, el spune adevărul, iar noi (eu) ne arătăm contra.

Păziți-vă de astfel de lupi!

 

Păi și cu investițiile în armament cum rămâne?

Aș vrea să văd documentul, să înțeleg despre ce e vorba, și apoi mai discutăm. Din moment ce e public înseamnă că nu e ascuns. Să-l vedem.

Prefer să iau strugurii din via Domnului, nu dintre spini.

 

Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor.

Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.

Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.

Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor…


Update la 7 aprilie:

https://www.adventistreview.org/church-news/story6017-general-conference-corporation-board-reviews-and-refines-investment-practices

Anunțuri

7 trăsături ale fanaticilor

arraisExtrase din cartea A Positive Church in a Negative World,
autor pastor Jonas Arrais,
secretar asociat al Asociației Pastorale
din cadrul Conferinței Generale,
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

 

Fanatismul și radicalismul sunt probleme cu care creștinii au trebuit să se confrunte în toate timpurile. Ca rezultat, fanatismul a dus la întârzierea proclamării Evangheliei, a dus la dezbinare între creștini și a depreciat imaginea creștinismului înaintea lumii. Din păcate, mulți creștini de bine confundă uneori radicalismul și fanatismul cu zelul spiritual. Linia dintre radicalism și zel poate părea ștearsă, însă cele două nu sunt greu de separat una de alta. Există câteva caracteristici clare pe care le au fanaticii și care ne-ar putea ajuta să-i identificăm mai bine și să știm cum să îi abordăm:

 

  1. Fanaticii manifestă în general o anumită incapacitate de a păstra un simț al proporțiilor în credințele și practicile lor.

Atunci când sunt impresionați de un mesaj anume, mintea lor devine imediat dominată de subiectul respectiv. Ei vorbesc despre subiectul acela tot timpul. Întreaga lor viață creștină se învârte în jurul acelui punct. Își pierd viziunea spirituală și simțul măsurii. Situația se agravează atunci când se concentrează asupra unor chestiuni nesemnificative în timp ce mari probleme de credință devin neluate în seamă.

 

  1. Fanaticii caută să-i facă pe toți din biserică să fie de acord cu punctul lor de vedere.

Este ceva natural pentru ei. Ei cred că punctul lor de vedere este de o importanță capitală; și atunci de ce să nu caute să-i facă pe toți ceilalți să gândească la fel ca ei? Problema aici nu este atât de mult fervoarea, cât motivația care instigă la o așa fervoare.

 

  1. Fanaticii aproape întotdeauna îi condamnă pe cei care refuză să gândească pe linia lor.

Atunci când fervoarea crește în temperatură până la punctul de intoleranță, încep să se vadă cele mai periculoase efecte ale fanatismului. Fanaticii, în cele mai multe cazuri, sunt incapabili să vadă că cei care refuză să fie de acord cu ei o fac bazându-se pe bunul simț și că o fac cu onestitate intelectuală și spirituală.

 

  1. În general, atunci când membrii bisericii refuză să accepte punctul de vedere al fanaticilor, fanaticii încep să critice biserica și întreaga mișcare adventistă.

Când această dispoziție critică se dezvoltă, fanaticii simt că biserica este atât de departe de calea cea dreaptă încât încep să se depărteze de ea. Și, în timp ce ei rămân în biserică, au capacitatea de a-i trage pe alții afară din biserică.

 

  1. În ciuda zelului și a fervoarei lor, fanaticii reușesc rareori să facă un bine considerabil.

Atunci când efectele lor sunt evaluate peste timp, se poate vedea că fanaticii nu aduc bisericii nimic constructiv ci mai degrabă un spirit de dezbinare, critică și îndoială.

 

  1. Cei mai mulți dintre fanatici par a se contamina cu erezii subtile.

Este foarte ușor pentru oricare dintre noi să creadă că, dacă urmăm un program anume sau dacă atingem anumite obiective vom deveni mai buni și mai drepți înaintea lui Dumnezeu. O astfel de erezie se vede, ce multe ori, în accentul pe care îl punem pe doctrina reformei în sănătate. Nu putem să ne asigurăm sfințenia prin ceea ce mâncăm sau nu mâncăm. Unii, care urmează principiile de sănătate, par a promova o astfel de învățătură. Totuși, trebuie știut că ascultarea de legile ființei noastre are legătură cu sănătatea noastră spirituală la fel ca și cu cea fizică.

 

  1. Fanaticii și radicalii pot fi identificați ușor prin mândria lor spirituală.

Mândria se descoperă în multe feluri. Poate veni deghizată sub forma fervoarei pentru Dumnezeu. Totuși, nu este altceva decât mândrie spirituală atunci când ființa omenească, fără niciun dar natural, stă să judece pe membrii bisericii care nu sunt de acord cu ideile sale.

Către FL

Domnule profesor, Vă mulțumesc pentru intervenția la topicul despre declarația lui WV. Am urmărit prezentarea dvs. (de două ori) și cred fără îndoială că aduce o mare îmbogățire a discuției. (Mărturisesc că mi-aș fi dorit să interveniți pe FB.) Au fost lucruri care mi-au plăcut în prezentare, altele care mi-au atras atenția, motiv pentru care adaug și câteva gânduri frământate mai departe.

„Nimeni nu a așteptat 2000 de ani.” „Nimeni nu a așteptat mai mult decât generația lui.” Așa este! Ar fi câteva excepții notabile, care nu infirmă regula. Petru știa de la un moment încolo că va mai trece o generație după el, (cel puțin generația copiilor acelor „părinți”). Ioan știa de asemenea că va muri, motiv pentru care a scris o evanghelie pentru a doua generație, care să nu se bazeze pe zvonuri. Ellen White a știut, de la un moment dat încolo, că ea va muri și nu-L va prinde pe Domnul în viață („Cum Ellen, și tu ai fost acolo?”, ar fi întrebat-o soțul ei, într-un vis, cu referirea la mormânt). În plus, urmărind pe Petru, pe Ioan, pe EGW, văd că și atunci când au afirmat (lăsat să înțeleagă) că Domnul nu va veni în timpul lor, nu au făcut o tragedie din asta. Nici ei și nici cei ce i-au ascultat. Nu au fost asociați imediat cu robii care savurează întârzierea Stăpânului. Nu au căutat motive. La noi însă imediat se sare în partea cealaltă: robi răi, plăceri, nepocăință, nedesăvârșire, 1888 etc. „Bibilica!”

„Am obosit să interpretez forțat anumite lucruri…” Este o declarație care dezarmează. Vă mulțumesc. Cu toții am forțat anumite lucruri, de aceea mă văd nevoit să vă urmez, lăsând lucrurile neștiute așa cum sunt, cercetând mai departe. Legat de „forțare” aș aminti și „supralicitarea”. Cred că alții nu au obosit (o veni și vremea lor, sperăm!) să ne tot țină în priză, de aceea încearcă să farmece poporul exagerând lucrurile. Știm cu toții că predicatori tip Gambetta, Gates, Veith chiar Batchelor iau ca semne nemaipomenite ce se întâmplă în vremea noastră, uitând că de semne mult mai mari au avut parte și alte generații. A vorbi despre inflitrarea iezuită, despre dialoguri cu Vaticanul acum, când pe vremea EGW era în forjă legea duminicală, mi se pare uitare de istorie. Forțarea pe care o fac ei nu le trădează o răutate, ci cel mai probabil o sinceritate. Dar pe termen lung nu va fi constructivă. Din păcate oamenii citesc puțin cărți lucrate în ani și urmăresc mult pe youtube predici aglomerate cu texte, imagini, conexiuni, pariuri, decizii… Apoi va fi dezamăgire sau… reînarmare cu muniție. Ca să nu mai vorbesc de manipularea de a-ți vinde tot și a dona (lor!), de a ieși din orașe, de a nu mai face investiții, nici materiale, nici în educație…

„Profeții înțelese în timp, altele mai spre sfârșit.” „Dacă privim la noi ne cam piere curajul…” Ovidiu Rădulescu a postat ceva interesant legat de experiența profetului Daniel. I-am mulțumit și lui. „Așteptând și grăbind.” Legat de grăbirea venirii Domnului, mă tem că facem o teologie pe o bucățică de verset, un cuvânt, care apare doar aici. Am citit în publicațiile noastre și despre „grăbind” și despre „grăbindu-ne”. E loc de ambele, chiar și în lumea de zi cu zi. Personal cred că pot să aștept un eveniment și să-l și grăbesc. Dar doar dacă este, cât de cât, și în puterile mele. Pot aștepta absolvirea facultății și să o grăbesc făcând doi ani într-unul, pot aștepta inaugurarea unei clădiri mobilizând mai multe resurse în terminarea construcției ei. Dar nu pot grăbi venirea verii sau împlinirea unei anumite vârste. Întrebarea este deci, care e aportul meu în pregătirea secerișului?

„Ucenicii au crezut că Domnul vine în timpul lor.” Nu am nicio îndoială că apostolii au crezut că vine atunci. Se deduce logic din scrierile lor. Știm că, la fel de clar e și alt aspect – că evangheliile lasă loc explicit de întârziere (chiar Petru și Ioan, amintiți mai sus). Am găsit că Domnul a dat semne care să arate că se apropie venirea, astfel încât cei credincioși să știe că sunt pe culoarul cel bun. Dar ori de câte ori au întrebat ei concret, Domnul S-a eschivat elegant, spunându-le că sunt chestiuni peste capul lor. Chiar dacă ucenicii au crezut că vine curând, e clar că Domnul știa că nu va veni. Iar dacă ei au continuat să afirme că e aproape, că e chiar la uși, înseamnă doar că asta și-au dorit, asta au dedus, asta au crezut, dar nu că asta le-a spus Domnul! Nu știu de unul care să fi argumentat cu „Domnul mi-a zis asta…” Ioan ar fi fost cel mai expus la asta, în declarațiile din Apocalipsa (Vin curând, Vin ca un hoț etc.), totuși el încheie evanghelia într-o altă notă, pentru o altă generație. Care să nu fie dezamăgită când lucrurile nu se vor întâmpla conform bursei zvonurilor. Eu cred că dilema se rezolvă dacă privim la faptul că ucenicii aveau o înțelegere limitată a misiunii lor. După cum și adventiștii aveau impresia că au vestit întregii lumi Adventul la 1844… Era numai normal să se vadă în centrul acțiunii, să creadă că vine atunci. Credeau, credeau sincer, fiind copleșiți de ce vedeau în jurul lor: semne în cer, convertiri nesperate, treziri nemaipomenite. Dar în final nu s-a întâmplat cum au așteptat. Deci undeva era nevoie de o ajustare a înțelegerii lor. Nu că Domnul nu mai vine, ci că mai durează până atunci. Între Dumnezeu și om voi paria mereu că omul se înșală, iar Dumnezeu nu, că omul calcă legământul (condițiile), iar Dumnezeu nu. Din 2 Petru înțeleg că dacă e o întârziere e pentru că Domnul vrea să câștige cât mai mulți. Și atunci turează motoarele după cum crede El. Avem o chemare, Dumnezeu așteaptă de la noi o implicare, dar nu se bazează exclusiv pe noi. Mă doare când văd tinerii de la GYC, IMPACT și alții cu sloganuri gen „Now is the time”, „In this generation”… Care citesc citate, nu cărți, urmăresc ppt-uri și mai puțin Biblia. Sunt sinceri, îi cred, dar nu au imaginea de ansamblu. Și vor fi dezamăgiți ca ucenicii care credeau că Intrarea în Ierusalim e drumul spre jurământul ca miniștri în noua împărăție. Iar apoi au fugit de nu s-au văzut… Nici eu nu am imaginea de ansamblu, dar parcă pâlnia e mai mare când privești în trecut, căci istoria noastră ne spune că am mai fost pe aici. De aceea nu aș paria totul pe o carte și cu atât mai puțin pe un predicator. Doug Batchelor a predicat la Cernica „We are the last generation”, iar eu am îndrăznit să-l traduc „Noi putem fi ultima generație”. Mi-am asumat un risc; unii poate nici nu au băgat de seamă, alții mi-au spus că au sesizat fandarea.

Circulă ca ilustrație următoarea. Doug Batchelor i-ar fi spus lui David Gates în urmă cu niște ani: „Nu mai predica că vine sfârșitul așa curând (decurs de luni). Dacă însă chiar o crezi, hai să facem un contract că peste 2 ani toate televiziunile tale intră în proprietatea Amazing Facts. Tu oricum nu crezi că se va mai întâmpla să mai fim pe aici atunci…” DG ar fi refuzat. O fi folclor, dar are un tâlc. ​​ ​Mulțumesc încă o dată. Când mai aveți materie, mai dați-ne și nouă. Numai bine.​


Replica domnului profesor Florin Lăiu este postată la http://tornafratre.blogspot.ro/2015/01/replica-la-un-email-in-urma-vizionarii.html