7 trăsături ale fanaticilor

arraisExtrase din cartea A Positive Church in a Negative World,
autor pastor Jonas Arrais,
secretar asociat al Asociației Pastorale
din cadrul Conferinței Generale,
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

 

Fanatismul și radicalismul sunt probleme cu care creștinii au trebuit să se confrunte în toate timpurile. Ca rezultat, fanatismul a dus la întârzierea proclamării Evangheliei, a dus la dezbinare între creștini și a depreciat imaginea creștinismului înaintea lumii. Din păcate, mulți creștini de bine confundă uneori radicalismul și fanatismul cu zelul spiritual. Linia dintre radicalism și zel poate părea ștearsă, însă cele două nu sunt greu de separat una de alta. Există câteva caracteristici clare pe care le au fanaticii și care ne-ar putea ajuta să-i identificăm mai bine și să știm cum să îi abordăm:

 

  1. Fanaticii manifestă în general o anumită incapacitate de a păstra un simț al proporțiilor în credințele și practicile lor.

Atunci când sunt impresionați de un mesaj anume, mintea lor devine imediat dominată de subiectul respectiv. Ei vorbesc despre subiectul acela tot timpul. Întreaga lor viață creștină se învârte în jurul acelui punct. Își pierd viziunea spirituală și simțul măsurii. Situația se agravează atunci când se concentrează asupra unor chestiuni nesemnificative în timp ce mari probleme de credință devin neluate în seamă.

 

  1. Fanaticii caută să-i facă pe toți din biserică să fie de acord cu punctul lor de vedere.

Este ceva natural pentru ei. Ei cred că punctul lor de vedere este de o importanță capitală; și atunci de ce să nu caute să-i facă pe toți ceilalți să gândească la fel ca ei? Problema aici nu este atât de mult fervoarea, cât motivația care instigă la o așa fervoare.

 

  1. Fanaticii aproape întotdeauna îi condamnă pe cei care refuză să gândească pe linia lor.

Atunci când fervoarea crește în temperatură până la punctul de intoleranță, încep să se vadă cele mai periculoase efecte ale fanatismului. Fanaticii, în cele mai multe cazuri, sunt incapabili să vadă că cei care refuză să fie de acord cu ei o fac bazându-se pe bunul simț și că o fac cu onestitate intelectuală și spirituală.

 

  1. În general, atunci când membrii bisericii refuză să accepte punctul de vedere al fanaticilor, fanaticii încep să critice biserica și întreaga mișcare adventistă.

Când această dispoziție critică se dezvoltă, fanaticii simt că biserica este atât de departe de calea cea dreaptă încât încep să se depărteze de ea. Și, în timp ce ei rămân în biserică, au capacitatea de a-i trage pe alții afară din biserică.

 

  1. În ciuda zelului și a fervoarei lor, fanaticii reușesc rareori să facă un bine considerabil.

Atunci când efectele lor sunt evaluate peste timp, se poate vedea că fanaticii nu aduc bisericii nimic constructiv ci mai degrabă un spirit de dezbinare, critică și îndoială.

 

  1. Cei mai mulți dintre fanatici par a se contamina cu erezii subtile.

Este foarte ușor pentru oricare dintre noi să creadă că, dacă urmăm un program anume sau dacă atingem anumite obiective vom deveni mai buni și mai drepți înaintea lui Dumnezeu. O astfel de erezie se vede, ce multe ori, în accentul pe care îl punem pe doctrina reformei în sănătate. Nu putem să ne asigurăm sfințenia prin ceea ce mâncăm sau nu mâncăm. Unii, care urmează principiile de sănătate, par a promova o astfel de învățătură. Totuși, trebuie știut că ascultarea de legile ființei noastre are legătură cu sănătatea noastră spirituală la fel ca și cu cea fizică.

 

  1. Fanaticii și radicalii pot fi identificați ușor prin mândria lor spirituală.

Mândria se descoperă în multe feluri. Poate veni deghizată sub forma fervoarei pentru Dumnezeu. Totuși, nu este altceva decât mândrie spirituală atunci când ființa omenească, fără niciun dar natural, stă să judece pe membrii bisericii care nu sunt de acord cu ideile sale.

Anunțuri

Către FL

Domnule profesor, Vă mulțumesc pentru intervenția la topicul despre declarația lui WV. Am urmărit prezentarea dvs. (de două ori) și cred fără îndoială că aduce o mare îmbogățire a discuției. (Mărturisesc că mi-aș fi dorit să interveniți pe FB.) Au fost lucruri care mi-au plăcut în prezentare, altele care mi-au atras atenția, motiv pentru care adaug și câteva gânduri frământate mai departe.

„Nimeni nu a așteptat 2000 de ani.” „Nimeni nu a așteptat mai mult decât generația lui.” Așa este! Ar fi câteva excepții notabile, care nu infirmă regula. Petru știa de la un moment încolo că va mai trece o generație după el, (cel puțin generația copiilor acelor „părinți”). Ioan știa de asemenea că va muri, motiv pentru care a scris o evanghelie pentru a doua generație, care să nu se bazeze pe zvonuri. Ellen White a știut, de la un moment dat încolo, că ea va muri și nu-L va prinde pe Domnul în viață („Cum Ellen, și tu ai fost acolo?”, ar fi întrebat-o soțul ei, într-un vis, cu referirea la mormânt). În plus, urmărind pe Petru, pe Ioan, pe EGW, văd că și atunci când au afirmat (lăsat să înțeleagă) că Domnul nu va veni în timpul lor, nu au făcut o tragedie din asta. Nici ei și nici cei ce i-au ascultat. Nu au fost asociați imediat cu robii care savurează întârzierea Stăpânului. Nu au căutat motive. La noi însă imediat se sare în partea cealaltă: robi răi, plăceri, nepocăință, nedesăvârșire, 1888 etc. „Bibilica!”

„Am obosit să interpretez forțat anumite lucruri…” Este o declarație care dezarmează. Vă mulțumesc. Cu toții am forțat anumite lucruri, de aceea mă văd nevoit să vă urmez, lăsând lucrurile neștiute așa cum sunt, cercetând mai departe. Legat de „forțare” aș aminti și „supralicitarea”. Cred că alții nu au obosit (o veni și vremea lor, sperăm!) să ne tot țină în priză, de aceea încearcă să farmece poporul exagerând lucrurile. Știm cu toții că predicatori tip Gambetta, Gates, Veith chiar Batchelor iau ca semne nemaipomenite ce se întâmplă în vremea noastră, uitând că de semne mult mai mari au avut parte și alte generații. A vorbi despre inflitrarea iezuită, despre dialoguri cu Vaticanul acum, când pe vremea EGW era în forjă legea duminicală, mi se pare uitare de istorie. Forțarea pe care o fac ei nu le trădează o răutate, ci cel mai probabil o sinceritate. Dar pe termen lung nu va fi constructivă. Din păcate oamenii citesc puțin cărți lucrate în ani și urmăresc mult pe youtube predici aglomerate cu texte, imagini, conexiuni, pariuri, decizii… Apoi va fi dezamăgire sau… reînarmare cu muniție. Ca să nu mai vorbesc de manipularea de a-ți vinde tot și a dona (lor!), de a ieși din orașe, de a nu mai face investiții, nici materiale, nici în educație…

„Profeții înțelese în timp, altele mai spre sfârșit.” „Dacă privim la noi ne cam piere curajul…” Ovidiu Rădulescu a postat ceva interesant legat de experiența profetului Daniel. I-am mulțumit și lui. „Așteptând și grăbind.” Legat de grăbirea venirii Domnului, mă tem că facem o teologie pe o bucățică de verset, un cuvânt, care apare doar aici. Am citit în publicațiile noastre și despre „grăbind” și despre „grăbindu-ne”. E loc de ambele, chiar și în lumea de zi cu zi. Personal cred că pot să aștept un eveniment și să-l și grăbesc. Dar doar dacă este, cât de cât, și în puterile mele. Pot aștepta absolvirea facultății și să o grăbesc făcând doi ani într-unul, pot aștepta inaugurarea unei clădiri mobilizând mai multe resurse în terminarea construcției ei. Dar nu pot grăbi venirea verii sau împlinirea unei anumite vârste. Întrebarea este deci, care e aportul meu în pregătirea secerișului?

„Ucenicii au crezut că Domnul vine în timpul lor.” Nu am nicio îndoială că apostolii au crezut că vine atunci. Se deduce logic din scrierile lor. Știm că, la fel de clar e și alt aspect – că evangheliile lasă loc explicit de întârziere (chiar Petru și Ioan, amintiți mai sus). Am găsit că Domnul a dat semne care să arate că se apropie venirea, astfel încât cei credincioși să știe că sunt pe culoarul cel bun. Dar ori de câte ori au întrebat ei concret, Domnul S-a eschivat elegant, spunându-le că sunt chestiuni peste capul lor. Chiar dacă ucenicii au crezut că vine curând, e clar că Domnul știa că nu va veni. Iar dacă ei au continuat să afirme că e aproape, că e chiar la uși, înseamnă doar că asta și-au dorit, asta au dedus, asta au crezut, dar nu că asta le-a spus Domnul! Nu știu de unul care să fi argumentat cu „Domnul mi-a zis asta…” Ioan ar fi fost cel mai expus la asta, în declarațiile din Apocalipsa (Vin curând, Vin ca un hoț etc.), totuși el încheie evanghelia într-o altă notă, pentru o altă generație. Care să nu fie dezamăgită când lucrurile nu se vor întâmpla conform bursei zvonurilor. Eu cred că dilema se rezolvă dacă privim la faptul că ucenicii aveau o înțelegere limitată a misiunii lor. După cum și adventiștii aveau impresia că au vestit întregii lumi Adventul la 1844… Era numai normal să se vadă în centrul acțiunii, să creadă că vine atunci. Credeau, credeau sincer, fiind copleșiți de ce vedeau în jurul lor: semne în cer, convertiri nesperate, treziri nemaipomenite. Dar în final nu s-a întâmplat cum au așteptat. Deci undeva era nevoie de o ajustare a înțelegerii lor. Nu că Domnul nu mai vine, ci că mai durează până atunci. Între Dumnezeu și om voi paria mereu că omul se înșală, iar Dumnezeu nu, că omul calcă legământul (condițiile), iar Dumnezeu nu. Din 2 Petru înțeleg că dacă e o întârziere e pentru că Domnul vrea să câștige cât mai mulți. Și atunci turează motoarele după cum crede El. Avem o chemare, Dumnezeu așteaptă de la noi o implicare, dar nu se bazează exclusiv pe noi. Mă doare când văd tinerii de la GYC, IMPACT și alții cu sloganuri gen „Now is the time”, „In this generation”… Care citesc citate, nu cărți, urmăresc ppt-uri și mai puțin Biblia. Sunt sinceri, îi cred, dar nu au imaginea de ansamblu. Și vor fi dezamăgiți ca ucenicii care credeau că Intrarea în Ierusalim e drumul spre jurământul ca miniștri în noua împărăție. Iar apoi au fugit de nu s-au văzut… Nici eu nu am imaginea de ansamblu, dar parcă pâlnia e mai mare când privești în trecut, căci istoria noastră ne spune că am mai fost pe aici. De aceea nu aș paria totul pe o carte și cu atât mai puțin pe un predicator. Doug Batchelor a predicat la Cernica „We are the last generation”, iar eu am îndrăznit să-l traduc „Noi putem fi ultima generație”. Mi-am asumat un risc; unii poate nici nu au băgat de seamă, alții mi-au spus că au sesizat fandarea.

Circulă ca ilustrație următoarea. Doug Batchelor i-ar fi spus lui David Gates în urmă cu niște ani: „Nu mai predica că vine sfârșitul așa curând (decurs de luni). Dacă însă chiar o crezi, hai să facem un contract că peste 2 ani toate televiziunile tale intră în proprietatea Amazing Facts. Tu oricum nu crezi că se va mai întâmpla să mai fim pe aici atunci…” DG ar fi refuzat. O fi folclor, dar are un tâlc. ​​ ​Mulțumesc încă o dată. Când mai aveți materie, mai dați-ne și nouă. Numai bine.​


Replica domnului profesor Florin Lăiu este postată la http://tornafratre.blogspot.ro/2015/01/replica-la-un-email-in-urma-vizionarii.html