Neprihănirea noastră și neprihănirea cărturarilor și a fariseilor

„Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei 5:20)

Protecția muncii

Rândurile următoare au un subiect aparte, „neprihănirea”, despre care cuvântul apostolic al Epistolei către evrei spune că este un subiect menit oamenilor maturi, nu unor bebeluși.

„Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul” (Evrei 5:13-14).

Modele de neprihănire

Cuvintele citate din Evanghelia după Matei sunt între cele mai dure cuvinte ale lui Isus, căci nu par deloc a fi negociabile și sigur nu lasă loc la întors.

Avem (1) formula cunoscută „vă spun”, ceea ce implică o autoritate aparte, un accent, o subliniere clară; apoi (2) sunt apreciați la scenă deschisă cei mai buni performeri ai vremii – fariseii și cărturarii – și le este recunoscută o neprihănire aparte, un model de urmat; (3) ni se pune în față standardul lor ca unul care poate și trebuie să fie întrecut; iar (4) nota finală se cunoaște prin intrarea sau nu în împărăția cerurilor (cu alte cuvinte strădania e acum și aici, iar verdictul e atunci și acolo).

Pare o misiune imposibilă.

Neprihănirea fariseilor și a cărturarilor era recunoscută. Era un proverb în vremea aceea că, dacă din toată lumea nu ar reuși să intre în ceruri decât doi inși, atunci unul ar fi cărturar și celălalt ar fi fariseu.

Capcana neprihănirii

Provocarea este clară: (1) uite modelul, (2) fii mai bun ca el, (3) vei lua premiul. Cât de bun să fiu ca să iau premiul? Și cât de bun poți fi, cât de „mai bun” față de niște campioni mondiali?

La capătul pasajului, Isus pune următoarea ștachetă: „Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48).

Părem prinși într-un clește, avem de dus o luptă pentru împărăția cerurilor în care modelul de jos este maximumul pământesc, neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, iar modelul de sus este maximumul ceresc, desăvârșirea lui Dumnezeu Tatăl.

Dinamica este clară, fiți mai buni decât cei de jos, ținta e să atingeți ce e sus. Pentru idealul de sus, calificativul va fi simplu: ești sau nu ești ca. Ținta e să nu fii cumva mai puțin decât. Trebuie să fii „egal” cu Dumnezeu, nu „mai mic sau egal”. Pentru idealul de jos, calificativul e invers: trebuie să nu fii egal, cu niciun chip… Trebuie să fii „mai mare”, în niciun caz „mai mare sau egal” cu fariseii și cărturarii.

Dacă pentru idealul divin, al egalității nu avem grade de comparație (ori ești ori nu ești), pentru cuvântul „întrece” sunt disponibile și alte redări, în diferitele traduceri ale Bibliei: „să treacă dincolo” sau „să treacă cu mult dincolo”, „să fie mai bună”, „să fie îmbelșugat peste” (un fel de „cu vârf și îndesat”), „să fie cu mai multă credincioșie”…

Așadar, ce fel de superioritate a neprihănirii urmărea Isus în ucenicii Lui? (Nu uităm că predica nu este un curs pentru inițiați, ci este pentru toată gloata).

Neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, luată la bani mărunți

Ce se poate ști despre neprihănirea fariseilor și a cărturarilor?

În cea mai mare parte era o spiritualitate săvârșită pentru a fi văzută. Spunea Isus: „Vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!” (Luca 11:43) Se poate surprinde imediat dorința de a ieși în față, de a fi evidențiat și separat clar de gloată. (Până la urmă acesta le era și numele de farisei, adică „separați”).

Fără îndoială că oamenii puteau fi păcăliți, dar nu și Dumnezeu. Același Isus spunea: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile”. Iar mai departe evaluarea era următoarea: „ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Luca 16:15). Ca atare și ucenicilor le-a dat îndemnul clar, prioritar: „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia” (Luca 12:1).

Trei sunt zonele pe care el abordează Isus atunci când evaluează spiritualitatea fariseilor: (1) ce face față de aproapele său; (2) ce face față de Dumnezeu; (3) ce face față de sine.

1. Față de aproapele – milostenia

„Tu, deci, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, ca să fie slăviţi de oameni” (Matei 6:1).

2. Față de Dumnezeu – rugăciunea

„Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni” (Matei 6:5).

3. Față de sine – postul

„Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc” (Matei 6:16)

 

Neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, la bara judecății

Ca să îi cunoaștem mai bine, merită să citim „vaiurile” pentru cărturari și farisei rostite de Isus, din aceeași evanghelie, Matei 23:1-33.

Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: „Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.

Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: „Rabi! Rabi!”

Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osîndă.

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.

Vai de voi, povăţuitori orbi, care ziceţi: „Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? „Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic” „dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul? Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el; şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.”

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila!

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, cari, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi, şi ziceţi: Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe prooroci. Voi, deci, umpleţi măsura părinţilor voştri!

Şerpi, pui de năpîrci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?

Neprihnărea noastră să o întreacă pe aceasta?!…

Hmm… Neprihănirea noastră trebuie să o întreacă pe a lor. Desigur, dar care e dinamica? Nu spre afară, ci spre înăuntru. Nu spre lauda oamenilor, ci spre lauda lui Dumnezeu. Nu spre fapte, ci spre esențe, spre spirit. „Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 6:1).

Este deci cât se poate de ilustrativă acum pilda din Luca 18:9-14 (vameșul și fariseul):

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.

„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”

Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”

Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”

Caz concret, Saul/Pavel

Apostolul Pavel a fost un astfel de sfânt.

Când era Saul (fariseul) era cam așa: „eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană” (Filipeni 3:5-6).

În altă parte scrie: „Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti” (Galateni 1:13-14).

Iar în fața gloatei care-l acuza a strigat: „Eu sunt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamăruntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi. Am prigonit până la moarte această Cale” (Faptele apostolilor 22:3-4).

Mai târziu s-a văzut a fi nu mai vrednic decât o stârpitură. „După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt” (1 Corinteni 15:8-10).

Mântuire prin har, nu prin fapte

„Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos” (Galateni 2:21).

„Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:20-26).

Ani de zile mai târziu, după ce Saul a devenit Pavel, scria mărturisind un mare schimb:

„Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El…”

Ce neprihănire a avut Pavel? „… nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă (Filipeni 3:7-9).

Iar continuarea, intrarea în împărăția cerurilor așteptată de orice credincios:

„Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi” (Filipeni 3:10-11).

Până atunci rămâne o luptă, o tensiune, un echilibru:

„Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, deci, să ne însufleţească pe toţi” (Filipeni 3:12-15)