30 de gânduri din cartea Estera

The Book Of EstherAm ascultat săptămâna aceasta cartea biblică Estera, în extraordinara versiune „The Word of Promise” (mulțumesc Marius Bratu). Apoi am recitit-o și studiat-o. M-a cucerit. Cu gânduri mai vechi și mai noi. Am ales 30. Poate că unele te vor face să o recitești… Cine știe dacă nu pentru o vreme ca asta ai ajuns aici?

 

Zero șanse. Potențial +infinit

O fată orfană ajunge împărăteasa imperiului medo-persan. Rețeta de best seller. Doar că aici e… realitate.

Dumnezeu

S-a spus că este cartea biblică în care nu apare numele lui Dumnezeu. Da, dar nu poți să nu vezi semnătura Lui.

Nume

Estera capătă trecere oriunde se duce, de la bun început până la sfârșit (2:9; 2:15; 2:17; 8:5). E un fel al ei de a fi plăcută ca un mir (Hadasa), de a străluci ca o stea (Estera).

Discreție

La sfatul lui Mardoheu, Estera nu-și face cunoscute poporul sau nașterea (2:20). Azi am spune că e discretă cu privire la naționalitate sau religie. Poți să câștigi doar prin ce ești și nu prin ce spui că ești?

Anonimi

Estera nu-și spune neamul (religia). Haman nu spune pe față cine e poporul care-l deranjează. Nici împăratul nu spune despre cine e vorba în mărirea pe care vrea să o acorde unui slujitor credincios. (Nici Dumnezeu nu Se bagă în față.)

Virginitate

Să recunoaștem parcursul: fetele aduse la împărat erau frumoase și fecioare (2:3), apoi se făceau și mai frumoase (2:12). În final fiecare dintre ele, după o noapte cu împăratul (2:14), trecea în categoria țiitoarelor (2:14). Estera a parcurs acești pași. Nu s-a pierdut printre altele, ci a rămas cunoscută. Ca împărăteasă.

Carpe diem?

Pe orice femeie „o lăsau să ia cu ea tot ce voia” (2:13) când trecea în casa împăratului. Estera nu ia nimic altceva decât ce îi spune famenul care-i arătase favoare (2:15). Nu este o apucătoare. Ea nu crede în „trăiește clipa”. Nu o dată împăratul îi va oferi orice, chiar jumătate din împărăție (5:3; 5:6; 7:2).

Soția unui păgân

Este evreică, dar este aleasa unui împărat păgân. Cam pe dos. La fel cum Iosif este însurat de faraon cu Asnat, fata preotului lui On (Geneza 41:45). Cum le-ar vorbi mai intim Dumnezeu păgânilor? Iată dovada că îi iubește.

După faptă nicio răsplată

Mardoheu salvase viața împăratului. Fără a primi vreo cinste (6:3). Fără a o cere vreodată!

Egoism

Haman primește aprecierea împăratului și invitația împărătesei. Este în al nouălea cer. Dar se împiedică de protestul lui Mardoheu, un simplu om (5:9 și 5:13).

Un popor aparte

„În toate ținuturile împărăției tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor și nu ține legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să‑l lase liniștit. Dacă împăratul găsește cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciți.” Ideal pentru poporul rămășiță (Apocalipsa 12:17).

13 – număr cu ghinion

În ziua a 13-a a primei luni se scrie porunca de exterminare a iudeilor (3:13). În ziua a 13-a a ultimei luni ar urma să aibă loc tragedia. Ziua a 13-a, care era ziua execuției lor, devine ziua răzbunării lor. Zilele a 14-a și a 15-a, care ar fi fost de doliu, devin zile de ospăț, de odihnă și de bucurie (9:21-22).

Porunci

Mardoheu i-a poruncit Esterei (4:8) să se ducă la împărat pentru evrei. Estera i-a poruncit lui Mardoheu să postească pentru ea în demersul față de împărat (4:17). Adevărați robi.

Frumusețe

Estera este eroină nu doar prin frumusețea ei (orice miss ar fi putut ajunge până în patul împăratului). Ci prin curajul și credința de care a dat dovadă… „în ciuda legii” (4:16).

Prima doamnă

E prima doamnă a superputerii vremii ei. Dar și slujitoare, cu viața, a poporului ei. Așa arată o eroină. Mamă în Israel (Judecătorii 5:7).

Postul

Iată o adevărată ocazie de post: o criză fenomenală, o concentrare maximă, o predare deplină (4:16-17). De ce ar fi postit dacă nu din credința în Dumnezeu?

Suport

Când Estera cerere tuturor să postească, parcă e Domnul Hristos, care le cere ucenicilor să-L însoțească în rugăciune (Matei 26:36-41).

Timing

Estera, tu trebuie să riști prima. Să mori sau să fii prima care trăiești!

Insomnie

Cine nu-l lasă pe împărat să doarmă în noaptea aceea? (6:1)

Pecetluiri

Seara, soarta lui Mardoheu fusese pecetluită de către Haman – avea să moară. Dimineața îi era pecetluită de împărat – avea să trăiască!

In and out

Estera e atrăgătoare și după multe luni de cosmetică (2:12), dar și după trei zile de post (5:1).

Roluri

Haman este tartorele. Împăratul este cel păcălit. Iar Estera este cea mai scumpă victimă. Totuși ea le pune masa și le slujește ambilor, deși știe că viața ei este în pericol. Din nou modelul lui… Hristos! (Ioan 13:14, 18, 26)

Ce pierzi?

„Vrăjmașul n-ar putea să înlocuiască pierderea făcută împăratului” (7:4).  Împărate, habar n-ai că-ți omori nevasta. Că-l pierzi pe cel ce-ți va fi cu adevărat mâna dreaptă. (Se repetă cazul lui Daniel și al tinerilor din Babilon; vezi Daniel capitolele 2, 3 și 6).

Hotărâri

Alții hotărăsc pentru Estera: Mardoheu, Hegai, în final împăratul. Până când ea hotărăște pentru poporul ei. Cu viața.

Legea mezilor și a perșilor

Mardoheu e prim-ministru. Estera e împărăteasă. Împăratul e în favoarea lor. Și totuși legea nu poate fi schimbată (vezi Daniel 6:15). Dar dacă Dumnezeu răstoarnă împărați (Daniel 2:21), El poate răsturna orice situație.

Legitimă apărare

Evreii puteau „să se adune și să-și apere viața” (8:11; 9:16). Nu au jefuit pe nimeni. Doar s-au apărat împotriva celor ce au mai avut totuși nebunia să îi atace (9:10 și 15).

Convertire

Mulți oameni dintre popoarele țării s-au făcut iudei (8:17).


If

„Dacă va fi să pier, voi pieri!” (4:16).

Retorica întrebare

„Cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” (4:14)

Epitaf

„A căutat binele poporului său și a vorbit pentru fericirea întregului său neam.” (10:3)

Reclame

Nu-i cu fofârlica

Crucified„Hristos ne cere curajul, fermitatea, neclintirea, puterea de a privi crucea.

Da, frați creștini, așa e cu Hristos. Cu Hristos e pe viață și pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de șagă, nu-i cu jumătăți de măsură, nu-i cu fofârlica, nu-i cu uite popa nu e popa, nu-i cu „să vezi că”, nu-i cu „ce putem face”, cu „împrejurările m-au silit”…”

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi)

Numărat între „cei zece”

Extras din cartea Despre frumusețea uitată a vieții, de Andrei Pleșu (capitolul „Scurt acces de optimism”):

 

previewS-ar putea spune, pe scurt, că lumea stă într-o tolerabilă cumpănă. Relele ei nu prevalează semnificativ asupra părților ei bune. Putem încă să ne așezăm într-un unghi convenabil față de hărțuiala zilnică, să o interpretăm pedagogic și, la limită, să ne salvăm, luând, față de tot și de toate, o relativizantă distanță. Cât va mai dura însă această cumpănă? Și ce e de făcut pentru a întreține statica ei precară?

E o întrebare veche, întrebarea lui Avraam către Dumnezeu, înaintea condamnării Sodomei. Care trebuie să fie, înăuntrul unei comunități, proporția dintre bine și rău, astfel încât comunitatea cu pricina să fie „iertată”, ocolită de pedeapsa ultimă? Câți dintre locuitorii unei cetăți trebuie să fie mai buni, pentru ca răul din ea să nu ducă la dezastru? Măcar zece, sună răspunsul Domnului, după intermedierea patetică a lui Avraam. Zece. Adică foarte puțini. Nu se cere ca binele să fie majoritar, nici în ființa colectivă a planetei, nici în viața individului izolat. Se cere doar ca binele să existe, să fie identificabil, fie și într-un dozaj minimal. Dacă e prezent, lucrează homeopatic, ca drojdia în alcătuirea aluatului. Lumea poate fi, deci, salvată, dacă drojdia rețetei ei originare se păstrează, dacă fiecare din locuitorii ei se va strădui să fie numărat printre „cei zece”.

Crucea lui Hristos

(John Stott, „Crucea lui Hristos”)

1. De ce a murit Iisus Christos? Primul meu răspuns este că El nu a murit, ci a fost omorât. Îl voi echilibra însă cu exact opusul lui. El nu a fost omorât; ci a murit, dându-se pe Sine în mod voluntar ca să facă voia Tatălui Său.

2. La urma urmei ceea ce L-a trimis pe Christos la cruce nu a fost nici lăcomia lui Iuda, nici invidia preoților, nici lașitatea datorită căreia Pilat a șovăit, ci lăcomia noastră, invidia noastră, lașitatea noastră și alte păcate – dar și hotărârea lui Christos de a purta pedeapsa lor cu dragoste și îndurare, și de a le înlătura.

3. Este imposibil să stăm în fața crucii lui Christos cu integritate și să nu ne rușinăm de noi înșine.

4. Păcatul nu este o regretabilă abatere de la standardele morale; esența lui este ostilitatea față de Dumnezeu (Romani 8:7), ceea ce dă naștere la o răzvrătire activă împotriva Lui.

5. Păcatul nu este numai încercarea de a fi Dumnezeu, el este și refuzul de a fi om.

6. Ascultarea noastră prezentă și faptele noastre bune nu pot plăti pentru păcatele noastre, pentru că aceste lucruri ni se cer oricum. Așadar, noi nu ne putem mântui pe noi înșine.

7. Atunci când suntem uniți cu Christos are loc un schimb misterios: El ne ia blestemul, ca noi să primim binecuvântarea Lui; El devine păcat cu păcatul nostru ca noi să devenim neprihăniți prin neprihănirea Lui.

8. Nu avem nicio posibilitate de a-L convinge, de a-L ademeni sau de a-L mitui pe Dumnezeu să ne ierte. Dumnezeu nu ne iubește datorită faptului că Christos a murit pentru noi; Christos a murit pentru noi datorită faptului că Dumnezeu ne-a iubit. Dragostea lui Dumnezeu este sursa, nu consecința împăcării noastre cu El.

9. Nu trebuie să ni-L imaginăm pe Dumnezeu drept un indulgent care, pentru a ne scuti de pedeapsă sau pentru a ne răsfăța, Își compromite sfințenia, dar nici ca pe un Dumnezeu aspru, răzbunător, care, pentru a ne zdrobi și a ne distruge, Își înăbușă dragostea.

10. În istoria lumii a fost înfăptuit un singur act de dragoste pură, nepătată cu nicio altă motivație ascunsă – actul prin care Dumnezeu S-a dat pe Sine pe cruce, în Christos, pentru păcătoșii nevrednici. Atunci când căutăm o definiție a dragostei, trebuie să ne uităm nu în dicționar, ci la Calvar.

Diavolul alb

Diavolul alb al păcatului spiritual este mult mai periculos decât diavolul negru al păcatului carnal pentru că, cu cât oamenii sunt mai înțelepți și mai buni fără Hristos, cu atât mai mult ignoră și se opun Evangheliei.

(Martin Luther, Comentariul la Epistola către Galateni)