Prezbiterii (Manualul Bisericii)

Prezbiterii

Conducători religioși ai bisericii – Prezbiterii trebuie să fie recunoscuți ca lideri spirituali puternici și trebuie să aibă o bună reputație în biserică și în societate. În absența pastorului, prezbiterii sunt liderii spirituali ai bisericii și trebuie să caute continuu, prin învățătură și exemplu, să conducă biserica într-o experiență creștină mai profundă și mai consistentă.

Prezbiterii trebuie să fie capabili să conducă serviciile de închinare din biserică și să slujească atât prin cuvânt, cât și prin doctrină atunci când pastorul desemnat nu este disponibil. Cu toate acestea, prezbiterii să nu fie aleși în primul rând pentru poziția lor socială sau pentru capacitatea de a vorbi, ci mai degrabă datorită vieții lor consacrate și a capacității de a conduce.

Prezbiterii pot fi realeși, totuși nu este recomandabil ca o persoană să slujească pe timp nelimitat. Biserica nu are nicio obligație să-i realeagă și poate alege oricând pe alții atunci când schimbarea pare a fi de dorit. În momentul în care sunt aleși noi prezbiteri, foștii prezbiteri își încetează activitatea, dar pot fi aleși în alte slujbe din biserică.

Hirotonirea prezbiterilor – Alegerea în slujba de prezbiter nu este suficientă pentru ca vreo persoană să fie aleasă prezbiter. Pentru a avea autoritatea de a sluji în această funcție este necesar ca persoana respectivă să fie hirotonită. În perioada dintre alegere și hirotonire, prezbiterul ales poate sluji numai în calitate de conducător al bisericii, dar nu poate administra ceremoniile bisericii. (nota mea, vezi și ultima secțiune din capitol, Conducătorii de biserică).

Serviciul de hirotonire poate fi făcut doar de către un pastor hirotonit, acreditat de conferință. Din politețe, poate fi invitat să participe la ceremonie și un alt pastor hirotonit aflat în vizită. Totuși hirotonirea poate fi condusă de un pastor hirotonit vizitator sau de un pastor pensionar hirotonit doar pe baza unei solicitări din partea administratorilor conferinței.

Ceremonialul sfânt al hirotonirii trebuie să fie făcut cu simplitate, în prezența membrilor bisericii, și poate include o scurtă prezentare a slujbei de prezbiter, a calităților cerute și a datoriilor principale pe care prezbiterul este autorizat să le îndeplinească în biserică. După îndemnurile rostite, pastorul, asistat de alți pastori hirotoniți și/sau de prezbiterii locali hirotoniți care participă la ceremonie, îi va hirotoni pe prezbiteri prin rugăciune și prin punerea mâinilor. (Vezi capitolul 5, secțiunile „Cum se organizează o biserică”.)

Odată primită hirotonirea ca prezbiter, nu mai este necesară o altă hirotonire la o realegere ca prezbiter sau la alegerea ca prezbiter în alte biserici, cu condiția să-și fi păstrat în biserică statutul de membru cu drepturi depline. Cei care au fost hirotoniți ca prezbiteri sunt calificați să servească și ca diaconi.

Relația cu pastorul – În cazul în care comitetul conferinței desemnează un pastor sau mai mulți pastori să lucreze într-o biserică, pastorul, sau pastorul senior dacă sunt mai mulți decât unul, ar trebui considerat slujbașul principal al acesteia, iar prezbiterii hirotoniți devin ajutoarele sale. Întrucât lucrarea lor este strâns legată, ei trebuie să conlucreze armonios. Pastorul nu trebuie să își asume toate responsabilitățile, ci să le împartă cu prezbiterii și cu ceilalți slujbași. Pastorul care servește biserica în mod regulat acționează ca președinte al comitetului (vezi capitolul 4, secțiunea „O lucrare instituită de Dumnezeu”, vezi capitolul 10, secțiunea „Comitetul bisericii și întrunirile lui”). Totuși, există situații în care se recomandă ca prezbiterul să acționeze în calitatea de președinte al comitetului. Lucrarea pastorală a bisericii va fi împărțită între pastor și prezbiteri. În consfătuire cu pastorul, prezbiterii ar trebui să-i viziteze pe membri, să slujească celor bolnavi, să încurajeze grupe de rugăciune, să pregătească și să conducă servicii de ungere a bolnavilor și de binecuvântare a copiilor, să-i încurajeze pe cei descurajați și să ajute în alte responsabilități pastorale. Ca ajutoare ale pastorului (subpăstori), prezbiterii trebuie să manifeste o vigilență permanentă asupra turmei.

Dacă pastorul este pastor asistent, biserica/bisericile unde slujește ar trebui să-l aleagă pe pastor ca prezbiter. (Vezi capitolul 4, secțiunea „O lucrare instituită de Dumnezeu”.)

Pentru că pastorul este numit în biserica locală de către conferință, el slujește bisericii în calitate de angajat al conferinței, este răspunzător în fața comitetului conferinței, și menține o relație amabilă și de colaborare cu biserica și lucrează în armonie cu toate planurile și regulamentele bisericii locale. Prezbiterii, fiind aleși de biserică, sunt răspunzători în fața bisericii și a comitetului ei (vezi mai jos).

Lucrarea prezbiterilor are un caracter local – Autoritatea și lucrarea prezbiterilor sunt restrânse la biserica în care a avut loc alegerea lor. Nu este permis ca un comitet al conferinței, prin vot, să-i confere unui prezbiter statutul conferit unui pastor hirotonit de a servi ca prezbiter în alte biserici. Dacă există această nevoie, comitetul conferinței poate recomanda bisericii care are nevoie de un prezbiter ca să invite și să-l aleagă pe prezbiterul unei alte biserici apropiate care să slujească. Astfel, prin alegere, o persoană poate sluji, când este necesar, în mai multe biserici în același timp. Astfel de măsuri trebuie luate numai în consfătuire cu comitetului conferinței. Autoritatea de a alege prezbiteri aparține bisericii, și nu comitetului conferinței. Singura cale prin care o persoană poate fi calificată să slujească Biserica de pretutindeni este prin hirotonirea ca pastor al Evangheliei. (Vezi capitolul 4, secțiunea „O lucrare instituită de Dumnezeu”, capitolul 8, secțiunea „Prezbiterii”.)

Conducerea serviciilor bisericii – Sub călăuzirea pastorului sau în absența lui, un prezbiter este responsabil de serviciile bisericii și trebuie fie să le conducă personal, fie să se asigure că altcineva le va conduce. Serviciul pentru Cina Domnului va fi întotdeauna condus de pastorul hirotonit/pastorul asistent sau de prezbiterul local. Pastorul slujește, de obicei, ca președinte al adunării administrative. În absența pastorului sau cu aprobarea acestuia sau a președintelui conferinței, un prezbiter poate să îndeplinească funcția de președinte.

Serviciul botezului – În absența unui pastor hirotonit, un prezbiter îi va cere președintelui să facă demersurile necesare în vederea oficierii ceremoniei botezului pentru cei care solicită unirea cu Biserica (vezi capitolul 6, secțiunea „Legământul de botez și angajamentul”). Un prezbiter nu ar trebui să oficieze serviciul botezului fără ca, mai întâi, să obțină permisiunea din partea președintelui conferinței.

Ceremonia căsătoriei – În cadrul ceremoniei căsătoriei, prezentarea responsabilităților celor doi, jurămintele lor și declararea lor ca soț și soție sunt realizate numai de un pastor hirotonit, cu excepția acelor zone cu privire la care comitetul diviziunii a hotărât că această ceremonie poate fi condusă și de anumiți pastori asistenți care au fost hirotoniți ca prezbiteri locali (vezi capitolul 4, secțiunea „O lucrare instituită de Dumnezeu”). În unele zone, legile locale pot cere ca persoanele care oficiază căsătorii să aibă și autorizația/licența din partea statului să facă acest lucru. În cazul acesta, predica, rugăciunea și acordarea binecuvântării pot fi oficiate de un pastor hirotonit, de un pastor asistent sau un prezbiter. (Vezi Note pentru capitolul 8, #1.)

Să încurajeze oferirea zecimii – Aducând cu credincioșie zecimea lor, prezbiterii îi încurajează mult pe membrii bisericii să-și aducă și ei zecimea cu credincioșie. (vezi capitolul 11, secțiunile „Administrarea creștină a vieții” și „Zecimea”, capitolul 14, punctul de doctrină #21). Prezbiterii pot încuraja aducerea zecimii prin prezentarea publică a privilegiului și a responsabilității ce decurg din Scriptură în ceea ce privește administrarea, dar și prin lucrarea personală cu membrii adusă la îndeplinire cu mult tact și într-o manieră folositoare.

Prezbiterii trebuie să considere ca absolut confidențiale toate chestiunile financiare care îi privesc pe membrii bisericii și să nu furnizeze astfel de informații persoanelor neautorizate.

Cultivarea obiceiului de a studia Biblia, de a se ruga și a avea o relație cu Isus – În calitate de conducători spirituali, prezbiterii au responsabilitatea de a-i încuraja pe membri să dezvolte o relație personală cu Isus, prin consolidarea studiului personal al Bibliei și a rugăciunii. Prezbiterii ar trebui să fie un exemplu de angajament în studierea Bibliei și în rugăciune. Viața de rugăciune a fiecărui membru, în sprijinul tuturor activităților și programelor bisericii locale, va spori misiunea Bisericii. Prezbiterii pot cere comitetului bisericii locale să numească un comitet care să urmărească acest scop de dezvoltare și încurajare a membrilor.

Promovarea tuturor ramurilor bisericii – Sub conducerea pastorului și în colaborare cu acesta, prezbiterii sunt conducătorii spirituali al bisericii și sunt responsabili de promovarea tuturor departamentelor și activităților lucrării. Prezbiterul trebuie să mențină relații de ajutor reciproc cu ceilalți slujbași ai bisericii.

Conlucrarea cu conferința – Pastorul, prezbiterii și toți slujbașii trebuie să conlucreze cu administratorii și directorii de departamente ai conferinței în vederea îndeplinirii planurilor aprobate. Ei trebuie să informeze biserica despre toate colectele obișnuite sau speciale, să promoveze toate programele și activitățile bisericii și să-i încurajeze pe slujbași să susțină planurile și regulamentele conferinței.

Prezbiterii trebuie să lucreze foarte strâns cu casierul și să aibă grijă ca toate fondurile conferinței să fie expediate prompt trezorierului conferinței, conform calendarului stabilit de conferință. Prezbiterii trebuie să fie atenți ca raportul secretarului bisericii să fie trimis la timp secretarului conferinței, la sfârșitul fiecărui trimestru.

Prezbiterii trebuie să considere ca fiind importantă orice corespondență primită de la conferință. Scrisorile care solicită să se facă anumite anunțuri trebuie prezentate la timpul potrivit. În absența pastorului, prim-prezbiterul (vezi capitolul 9, secțiunea „Delegați la sesiunea conferinței”) trebuie să aibă în vedere ca biserica să își aleagă delegații pentru sesiunile conferinței și să transmită numele delegaților către biroul conferinței.

Susținerea lucrării mondiale – Prezbiterii ar trebui, de asemenea, să susțină lucrarea misionară mondială prin cercetarea atentă a lucrării mondiale și încurajarea membrilor în susținerea personală a lucrării misionare. Atitudinea lor amabilă și plină de tact va încuraja generozitatea membrilor atât la serviciile obișnuite, cât și la Școala de Sabat.

Instruirea și pregătirea prezbiterilor – Asociația pastorală, în colaborare cu departamentele, promovează instruirea și echiparea prezbiterilor. Totuși pastorul are prima responsabilitate în instruirea prezbiterilor. (Vezi Note pentru capitolul 8, #2.)

Liberi să lucreze eficient – În special prezbiterii ar trebui eliberați de alte poveri, pentru a-și îndeplini cu eficiență numeroasele lor îndatoriri. S-ar putea să fie recomandabil ca în unele cazuri să li se ceară prezbiterilor să conducă activitățile misionare ale bisericii, însă chiar și acest efort ar trebui evitat dacă în comunitate sunt și alte persoane cu aceste daruri.

Prim-prezbiterul – S-ar putea să fie recomandabil ca, dată fiind mărimea unei biserici, să se aleagă mai mult de un prezbiter, întrucât poverile slujbei sunt prea mari pentru o persoană. Dacă biserica alege mai mult decât un prezbiter, unul ar trebui desemnat ca „prim-prezbiter”. Lucrarea trebuie împărțită între prezbiteri în armonie cu experiența și capacitatea lor.

Limitarea autorității – Prezbiterii nu au autoritatea de a primi sau de a exclude membri ai bisericii. Acest lucru se face numai cu votul bisericii. Doar comitetul bisericii poate să recomande bisericii să voteze ca o persoană să fie primită sau exclusă. (Vezi implicarea prezbiterului în capitolul 6, secțiunea „Legământul de botez și angajamentul”.)

 

Conducătorii de biserică

Uneori, nu există nimeni care să aibă experiența și calificarea necesare pentru a servi ca prezbiter. În astfel de împrejurări, biserica trebuie să aleagă o persoană care va fi numită „conducător”. În absența pastorului local sau a unui pastor desemnat de conferință, conducătorul de biserică poartă răspunderea serviciilor bisericii, inclusiv a adunărilor administrative. Conducătorul trebuie fie să conducă aceste activități, fie să aranjeze ca altcineva să facă lucrul acesta. În cazul în care conducătorul de biserică nu poate conduce adunarea administrativă, atunci ar trebui să fie contactată conferința pentru a oferi asistență.

Un conducător, care nu este prezbiter hirotonit, nu va oficia botezul, nu va oferi Cina Domnului, nu va conduce ceremonia căsătoriei și nu poate prezida adunările administrative pe a căror agendă se află punerea sub disciplină a unor membri. Pentru astfel de adunări trebuie să i se ceară președintelui conferinței să trimită un pastor hirotonit pentru a le prezida.

Reclame

Slujbele și departamentele bisericii locale (Manualul Bisericii)

Alegerea unor slujbași de valoare este importantă pentru prosperitatea bisericii, care trebuie să manifeste cea mai mare grijă când cheamă bărbați și femei în poziții de răspundere sfântă.

Calităţi generale

Calități morale și religioase – „Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmași ai lăcomiei, pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece” (Exodul 18:21).

„De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta” (Faptele apostolilor 6:3).

„Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor din afară, pentru ca să nu ajungă de ocară și să cadă în cursa Diavolului” (1 Timotei 3:7).

„Și ce-ai auzit de la mine în fața multor martori încredințează la oameni de încredere care să fie în stare să învețe și pe alții” (2 Timotei 2:2).

„Trebuie ca episcopul [prezbiterul] să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții. Să nu fie nici bețiv, nici bătăuș, nici doritor de câștig mârșav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-și chivernisească bine casa și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința. Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda Diavolului. Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor din afară, pentru ca să nu ajungă de ocară și să cadă în cursa Diavolului.”

„Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiți, nu cu două fețe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câștig mârșav, ci să păstreze taina credinței într-un cuget curat. Trebuie cercetați mai întâi, și numai dacă sunt fără prihană să fie diaconi. Femeile, de asemenea, să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste și să-și cârmuiască bine copiii și casele lor. Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus” (1 Timotei 3:2-13; vezi și Tit 1:5-11 și 2:1,7,8).

„Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință și în curăție. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora. […] Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă” (1 Timotei 4:12-16).

Biserica trebuie să fie ocrotită și hrănită – Apostolul Pavel i-a chemat laolaltă pe „prezbiterii bisericii” (Faptele apostolilor 20:17) și i-a sfătuit: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său. Știu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma, și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea, vegheați și aduceți-vă aminte că timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi” (Faptele apostolilor 20:28-31; vezi și 1 Petru 5:1-3).

Respectul datorat pastorilor și slujbașilor bisericii – „Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor” (1 Tesaloniceni 5:12,13; vezi și 1 Timotei 5:17 și Evrei 13:7,17).

„Credincioșii din Tesalonic erau foarte mult tulburați de oamenii care veneau printre ei cu idei și doctrine fanatice. Unii trăiau «în neorânduială, nu lucrau nimic, ci se țineau de nimicuri». Biserica fusese bine organizată și slujbașii fuseseră rânduiți ca slujitori ai Evangheliei sau diaconi. Însă erau unii, independenți și impulsivi, care refuzau să se supună celor care aveau poziții de răspundere în biserică. Ei pretindeau nu numai dreptul la opinie personală, ci și pe acela de a impune în mod public bisericii părerile lor. Având în vedere aceasta, Pavel le-a atras atenția tesalonicenilor asupra respectului și considerației datorate celor care fuseseră aleși să ocupe poziții de răspundere în biserică.” (Faptele apostolilor, pp. 261–262)

„Cei care dețin poziții de răspundere în biserică pot face greșeli asemănătoare cu ale altor oameni și pot greși în deciziile lor, dar, cu toate acestea, biserica lui Hristos de pe pământ le-a dat o autoritate care nu trebuie să fie subestimată.” (Mărturii, vol. 4, p. 17)

Să nu fie numiți în grabă într-o slujbă – „În multe locuri întâlnim oameni care au fost aleși în grabă în poziții de răspundere ca prezbiteri ai bisericii, dar care nu sunt calificați pentru o astfel de poziție. Ei nu au învățat să se stăpânească pe ei înșiși. Ei nu au o influență bună. Biserica are continuu necazuri ca urmare a caracterului deficitar al conducătorului. Asupra acestor oameni au fost puse mâinile prea repede.” (Ibidem, pp. 406–407; vezi și Mărturii, vol. 5, p. 617 și 1 Timotei 5:22)

Cei care se împotrivesc unității nu sunt potriviți să fie puși în slujbe – „Mai nou, s-au ridicat în mijlocul nostru persoane care mărturisesc că sunt slujitori ai lui Hristos, dar a căror lucrare se împotrivește unității pe care Domnul nostru a rânduit-o în biserică. Ei au planuri și metode originale de lucru. Ei doresc să introducă în biserică schimbări după propriile idei de progres și își imaginează că vor ajunge astfel la rezultate mari. Acești oameni trebuie mai de- grabă să fie învățăcei decât învățători în școala lui Hristos. Ei sunt permanent neliniștiți, aspirând să realizeze o lucrare mare, să facă ceva care să le aducă cinste. Însă nevoia lor este aceea de a învăța cele mai folositoare lecții: umilința și credința în Isus. […] Învățătorii adevărului, misionarii, slujbașii bisericii pot face o lucrare bună pentru Domnul, dacă sunt dispuși să-și curețe sufletele prin ascultare de adevăr.” (Mărturii, vol. 5, p. 238)

Riscul alegerii celor care refuză să coopereze – „Dumnezeu a pus în biserică oameni cu talente diferite, ca ajutoare alese de El, pentru ca, prin înțelepciunea coroborată a multora, lucrarea Duhului Sfânt să poată fi împlinită. Oamenii care acționează potrivit propriilor trăsături puternice de caracter, refuzând să tragă la un jug cu cei care au o experiență mai îndelungată în lucrarea lui Dumnezeu, vor ajunge să fie orbiți de încrederea în ei înșiși, incapabili să facă distincție între ceea ce este adevăr și minciună. Este un risc ca astfel de oameni să fie aleși conducători în biserică, căci ei își vor urma propria judecată și propriile planuri, indiferent de judecata fraților lor. Este ușor pentru vrăjmaș să lucreze prin aceia care, deși ei înșiși au nevoie de sfat la fiecare pas, își asumă, în propria putere, rolul de păzitori de suflete, fără să fi învățat umilința lui Hristos” (Faptele apostolilor, p. 279). (Vezi capitolul 4 și capitolul 10, secțiunile „Amvonul nu este o tribună” și „Importanța menținerii unității”.)

Calitatea de membru este necesară pentru adunările elective – Membrii cu drepturi depline în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea sunt eligibili pentru o poziție de conducere în biserica locală unde sunt membri (vezi capitolul 9, secțiunea „Comitetul de propuneri și procesul de alegere”).

Excepție se poate face în următoarele cazuri:

  1. Studenți care sunt membri cu drepturi depline, dar care, din cauza studiilor, locuiesc departe de domiciliul stabil și frecventează cu regularitate o biserică din apropierea domiciliului lor temporar.
  2. Un angajat al conferinței desemnat de aceasta pentru a fi pastor/ conducător a două sau mai multe biserici. (Vezi capitolul 9, secțiunea „Delegați la sesiunea conferinței”.)
  3. Un prezbiter local care, atunci când este necesar și prin recomandarea comitetului conferinței, poate fi ales să slujească în mai multe biserici în cadrul aceluiași district. (Vezi secțiunea „Prezbiterii”, de mai jos.) Comitetul conferinței poate lua în discuție și alte excepții.

Un exemplu în darea zecimii – Toți slujbașii ar trebui să fie un exemplu în ceea ce privește returnarea corectă a zecimii în Biserică. Oricine nu reprezintă un exemplu în această privință nu va fi ales într-o slujbă în cadrul bisericii locale.

Nu sunt delegați din oficiu – Niciun slujbaș nu e delegat din oficiu la vreuna dintre sesiunile conferinței. Dacă biserica dorește ca un slujbaș să fie delegat, trebuie să-l aleagă pentru a avea această calitate.

Împărțirea responsabilității – Biserica nu ar trebui să confere prea multe responsabilități unui număr mic de slujbași care sunt dispuși să lucreze, în timp ce alții sunt folosiți prea puțin. Cu excepția în care situația particulară o cere, alegerea unei singure persoane în mai multe funcții ar trebui descurajată.

Excluderea și reprimirea – Când un slujbaș este exclus din biserică și, ulterior, reprimit, reprimirea nu aduce cu sine automat și reinstalarea în funcția ocupată anterior.

Durata mandatului

Durata mandatului pentru slujbașii bisericii și ai organizațiilor auxiliare trebuie să fie de un an, în afară de cazul în care biserica locală, într-o adunare administrativă, hotărăște să aibă alegeri la fiecare doi ani, pentru a facilita continuitatea și dezvoltarea darurilor spirituale și pentru a evita efortul implicit alegerilor anuale. Deși nu este recomandabil ca o persoană să ocupe un timp nelimitat o anumită slujbă, slujbașii pot fi realeși.

Alegerile în biserica locală (Manualul Bisericii)

Alegerea slujbașilor bisericii, care își vor îndeplini responsabilitățile cu rugăciune, conștiinciozitate și competență, este o lucrare importantă. Capitolul de față schițează procedura de alegere, de la formarea comitetului de propuneri până la ocuparea funcțiilor vacante dintre sesiunile elective.

Comitetul de propuneri și procesul de alegere

În Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, slujbașii sunt aleși o dată la un an sau la doi ani (vezi capitolul 8, secțiunea „Durata mandatului”), printr-un comitet de propuneri desemnat. Acest comitet își prezintă raportul în fața bisericii, care decide apoi asupra numelor prezentate. Procedura le oferă membrilor posibilitatea să analizeze cu atenție fiecare nume înainte de alegere și evită elementul de competiție care ar putea apărea dacă propunerile ar fi făcute direct din sală.

Comitetul de propuneri va studia nevoile bisericii și va cerceta cu grijă competența membrilor de a sluji în diferite funcții. Din acest motiv, slujbașii nu vor fi aleși nici prin propuneri din sală, nici prin scrutin electoral.

Comitetul de propuneri poate fi format de la cinci membri, în bisericile mici, la mai mulți, în raport cu numărul membrilor bisericii. Stabilirea numărului de membri este lăsată la latitudinea fiecărei biserici și ar trebui să fie discutată în comitetul bisericii. Comitetul va face o recomandare potrivită înaintea bisericii, alocându-se un timp minim în cadrul serviciului divin principal.

Când și cum se formează comitetul de propuneri – Comitetul de propuneri trebuie să fie desemnat cât mai devreme în cadrul ultimului trimestru al anului bisericesc și ar trebui să vină cu o listă de propuneri cu cel puțin trei săptămâni înainte de ultimul Sabat al anului bisericesc (mandatului).

Pastorul sau conducătorul de district sau, în absența pastorului și a conducătorului de district, prezbiterul, va aduce acest subiect în atenția bisericii. Apoi biserica va forma un comitet special de organizare, care va avea răspunderea să propună componența comitetului de propuneri. Acest comitet special poate fi ales prin una dintre următoarele două metode:

  1. Prin propuneri din sală, verbale sau scrise. Dacă se folosește formula de propuneri verbale, niciun membru nu poate propune mai mult de o singură persoană. Încercarea unei persoane sau a unui grup de a-și impune voința asupra întregii biserici va fi dezaprobată. Se va face orice efort pentru a asigura o reprezentare corectă în componența comitetului special. Se va evita orice element de natură politică. Pastorul sau conducătorul de district va fi președintele acestui comitet special. În cazul în care un pastor sau un conducător de district nu a fost încă desemnat conducător al bisericii, președintele acestui comitet special trebuie să fie desemnat de comitetul bisericii dintre membrii comitetului special. Comitetul special trebuie să aibă cu 5-7 membri mai mult decât comitetul bisericii.
  2. Prin autorizarea de către biserică a comitetului bisericii, împreună cu încă 5-7 persoane alese de biserică (vezi paragraful precedent), pentru a funcționa în calitate de comitet special de organizare. Dacă se adoptă această a doua metodă, președintele comitetului bisericii va servi în mod normal ca președinte al comitetului special. (Vezi capitolul 4, secțiunea „O lucrare instituită de Dumnezeu”.)

Cum decurge procesul – Etapele procesului de propuneri sunt următoarele:

  1. Biserica alege prin vot un comitet special de organizare prin una dintre cele două metode enumerate mai sus.
  2. Comitetul special recomandă bisericii numele persoanelor care vor compune comitetul de propuneri; tot aici se va face și o recomandare privind secretarul comitetului de propuneri. Se vor depune toate eforturile pentru a se asigura o corectă reprezentare în componența comitetului de propuneri.
  3. Biserica desemnează prin vot comitetul de propuneri și secretarul acestuia.
  4. Pastorul sau conducătorul de district este membru din oficiu și slujește ca președinte al comitetului de propuneri. În cazul în care pastorul sau conducătorul de district alege să nu îndeplinească această funcție sau dacă nu a fost desemnat un pastor sau un conducător de district pentru biserica respectivă, comitetul special va recomanda un membru al comitetului de propuneri care să acționeze și ca președinte al acestuia.
  5. Comitetul de propuneri se întrunește și pregătește lista slujbașilor bisericii, care va fi prezentată bisericii spre aprobare.
  6. Biserica desemnează prin vot slujbașii bisericii pentru mandatul următor.

Cine poate să facă parte din comitetul de propuneri – Numai cei ce sunt membri cu drepturi depline pot fi aleși să slujească în comitetul de propuneri. Ei trebuie să fie oameni cu o judecată sănătoasă și, mai presus de orice, să aibă pe inimă binele și prosperitatea bisericii.

Activitatea comitetului de propuneri – Cât mai curând posibil după ce a fost ales, comitetul de propuneri trebuie să fie convocat de către președinte. După rugăciuni stăruitoare pentru călăuzirea lui Dumnezeu, comitetul va începe să pregătească lista de propuneri pentru toate slujbele. Persoanele propuse trebuie să fie membre cu drepturi depline în biserica respectivă. Lista cu propuneri va fi prezentată bisericii la un serviciu divin din Sabat sau la o adunare administrativă specială. În procesul de alegere, comitetul se poate sfătui cu alte persoane care sunt bine informate. Comitetul de propuneri nu alege nici pe pastor și nici pe pastorul asistent (sau pastorii asistenți), ci aceștia sunt numiți de conferință.

Lista slujbașilor avută în vedere de către comitetul de propuneri poate varia în funcție de numărul membrilor bisericii locale. O biserică mare poate stabili că are nevoie de mai mulți slujbași. O biserică mai mică poate avea mai puțini slujbași. Comitetul de propuneri are în vedere toate funcțiile de conducere, cu excepția instructorilor Școlii de Sabat, care sunt recomandați de comitetul Școlii de Sabat și confirmați de către comitetul bisericii. (Vezi Note pentru capitolul 9, pentru o listă de posibili slujbași.)

Comitetul de propuneri să obțină consimțământul viitorilor slujbași – După ce membri devotați, credincioși ai bisericii locale, au fost propuși în diferite slujbe, cu excepția cazului în care conferința a aprobat o excepție (vezi capitolul 8, secțiunea „Prezbiterii”), membri desemnați ai comitetului de propuneri trebuie să-i informeze pe aceștia de nominalizarea lor în funcție și să se asigure de consimțământul lor de a sluji.

Membrii se pot prezenta în fața comitetului de propuneri – Dacă vreun membru al bisericii dorește să vină la comitetul de propuneri, în timpul ședințelor, pentru a da sugestii sau pentru a face obiecții, trebuie să i se dea ocazia să facă lucrul acesta. După plecarea lui, comitetul îi va analiza comentariile și apoi își va pregăti raportul pentru biserică.

Discuțiile din comitetul de propuneri sunt confidențiale – Toate cercetările și discuțiile din cadrul comitetului de propuneri sunt confidențiale. Divulgarea oricărei informații personale sau confidențiale discutate în comitet constituie o încălcare a eticii creștine și a spiritului „regulii de aur”. Neconformarea în această privință constituie un motiv suficient pentru ca un astfel de membru să nu mai participe în viitor la lucrările unui comitet de propuneri. Dacă sunt necesare cercetări în afara comitetului, acestea vor fi făcute de președintele comitetului.

Prezentarea listei cu propuneri în fața bisericii – Raportul comitetului de propuneri va fi prezentat plenului bisericii, nu comitetului bisericii, care nu are nicio autoritate în acest proces. Raportul poate fi prezentat la un serviciu divin din Sabat sau la o adunare administrativă special convocată. Atunci când comitetul de propuneri este gata să prezinte raportul, președintele acestuia să facă prezentările cuvenite înaintea bisericii. Raportul (în copie) va fi pus la dispoziția membrilor sau va fi citit cu voce tare de către secretarul comitetului. Președintele va anunța că lista va fi votată săptămâna următoare sau după două săptămâni. Fiecare membru ar trebui să voteze alegerea slujbașilor. Alegerea este validă prin majoritatea voturilor celor prezenți și care votează.

Obiecții la raportul comitetului de propuneri – Este dreptul oricărui membru să facă obiecţii privind raportul comitetului de propuneri. Orice obiecţie trebuie prezentată personal la comitetul de propuneri, pentru a fi luată în considerare înainte de a doua citire a raportului, făcându-se o programare prin preşedintele comitetului sau prin pastorul bisericii. Sau, cu ocazia celei de a doua citiri a raportului, un membru poate cere ca întregul raport să fie retrimis comitetului de propuneri, fără discuţii, pentru a fi examinată în continuare. De obicei, preşedintele comitetului acceptă retrimiterea. Totuşi, dacă cererea devine o propunere oficială, ea nu este dezbătută, ci se decide prin votul majorităţii.

Președintele comitetului trebuie să anunțe când și unde se va reuni comitetul pentru a asculta obiecțiile. Cu această ocazie, membrii care au ridicat obiecții sau oricare alt membru care dorește să facă obiecții ar trebui să se înfățișeze înaintea comitetului. Dacă alegerile sunt amânate din cauza unor obiecții, ar fi un lucru grav ca membrul care le-a făcut să nu vină în fața comitetului.

După ce a acordat atenția cuvenită obiecțiilor prezentate, comitetul va judeca dacă este potrivit sau nu să se facă modificări la recomandarea comitetului pentru adunarea administrativă a bisericii. Când raportul este prezentat din nou, biserica demarează procesul de vot asupra raportului comitetului.

Nu trebuie făcute niciodată obiecții nesemnificative sau nefondate în legătură cu vreun membru. Dar, dacă există motive serioase de schimbare a unei propuneri, aceste obiecții trebuie prezentate comitetului de propuneri.

Locurile rămase vacante între mandate – Dacă o slujbă din biserică rămâne vacantă în timpul mandatului din cauza decesului, a excluderii sau a demisiei membrului care o ocupa sau din orice alt motiv, comitetul bisericii propune un succesor care să ocupe locul rămas liber pentru restul mandatului și supune bisericii propunerea pentru a fi votată.

Delegaţi la sesiunea conferinţei

Autoritatea administrativă într-o conferință vine din partea alegătorilor. Bisericile locale ale unei conferințe aleg delegați pentru sesiunile conferinței, pentru a fi reprezentate în comitetele conferinței. La sesiunea conferinței, sunt aleși slujbașii, se emit scrisori de acreditare și autorizare (cu excepția cazului în care statutul conferinței îi conferă comitetului executiv această responsabilitate), se fac amendamente la statut și regulile de organizare, dacă este cazul, și se tratează alte probleme. Una dintre cele mai importante acțiuni este alegerea comitetului executiv, care acționează în calitate de for decizional în intervalul dintre sesiuni. Acest comitet este învestit cu puterea și autoritatea delegate de toate bisericile conferinței.

Alegerea delegaților – Planul lui Dumnezeu este acela ca membri aleși delegați să fie oameni demni de încredere, care au fost încercați și și-au dovedit valoarea, „în stare să judece de la cauză la efect”, pentru că ei „vor face planuri ce vor fi aplicate pentru înaintarea lucrării”. (Mărturii, vol. 9, p. 262)

Numărul delegaților din fiecare biserică la sesiunea conferinței locale este determinat de prevederile statutului conferinței. Când sosește timpul pentru alegerea delegaților, pastorul sau prezbiterul în colaborare cu pastorul trebuie să aducă problema în fața bisericii. Numele delegaților pot fi propuse de un comitet numit special sau de comitetul bisericii locale. Nimic de natură politică nu trebuie permis să intervină în această lucrare. Trebuie să fie propuși ca delegați bărbați și femei recunoscuți pentru pietatea și loialitatea lor și care pot participa la sesiune. (Vezi capitolul 8, secțiunea „Secretarul”.)

După ce și-a încheiat lucrarea, comitetul bisericii sau comitetul numit în acest scop trebuie să prezinte bisericii lista. Apoi biserica votează cu privire la aceste propuneri. Niciun slujbaș al bisericii nu este delegat din oficiu. După vot, secretarul bisericii va completa formularele de acreditare a delegaților și le va trimite secretarului conferinței. Delegații aleși devin reprezentanți ai bisericii respective, care, unindu-se cu delegații altor biserici din cadrul conferinței, vor participa la toate lucrările sesiunii conferinței.

Delegații la sesiunea uniunii de conferințe sunt aleși de conferințele locale, nu de biserici. Delegații pentru sesiunile Conferinței Generale sunt aleși de diviziuni și de uniunile de conferințe/misiuni.

Datoria delegaților – Delegații la sesiunea conferinței nu au fost aleși să reprezinte doar biserica locală sau conferința. Ei trebuie să privească lucrarea ca un întreg, amintindu-și că au o responsabilitate pentru bunul mers al lucrării mondiale a Bisericii. Nu este permis ca delegații unei biserici sau conferințe să se organizeze sau să încerce să dirijeze voturile în bloc. De asemenea, nu este permis ca delegații dintr-o biserică sau dintr-o conferință mai mare să pretindă superioritate în conducerea lucrărilor sesiunii conferinței, respectiv uniunii. Fiecare delegat trebuie să se lase influențat de Duhul Sfânt și să voteze conform convingerilor personale. Orice slujbaș sau conducător care încearcă să manipuleze voturile unui grup de delegați trebuie să fie considerat descalificat pentru a deține o slujbă.

Responsabilitatea slujbașilor conferinței/misiunii – Biserica locală nu are nicio autoritate în afara propriului teritoriu. Ea se unește cu alte biserici din cadrul conferinței pentru a le delega slujbașilor conferinței și comitetului executiv autoritatea și responsabilitatea în vederea îndeplinirii activității conferinței între sesiuni. Acești slujbași dau socoteală conferinței ca întreg și nu vreunei biserici locale.

Comitetul executiv al conferinței – Membrii comitetului executiv al conferinței sunt aleși pentru a reprezenta lucrarea din întregul teritoriu al conferinței și nu doar pentru o biserică locală, un district sau o instituție. Fiecare membru trebuie să ajute la promovarea tuturor intereselor lucrării în toate zonele câmpului și să ia decizii numai după o analiză atentă și cu rugăciune. Hotărârile comitetului nu trebuie să fie controlate sau influențate de vreo biserică, de vreun grup sau de vreun individ.