Pocăiții se ajută (doar) între ei!…

Vă rog să mă ajutați, dacă puteți să ne spuneți unde pot găsi versete cu care să dovedesc la cineva de religie penticostală că Dumnezeu zice să îi ajutăm pe toți în nevoi, nu numai pe penticostali, dacă ești penticostal. Am ajuns cu cineva la o discuție și mi-a zis că ei se ajută între ei și că nu au dreptul să ajute pe alții din alte religii.

 

Cu aproape 25 de ani în urmă i-am spus unei mătuși ortodoxe despre faptul că am început să merg la adventiști… Mi-a răspuns, oarecum încântată pragmatic de alegerea mea, că „adventiștii se ajută între ei”. Aveam să o aflu mai târziu și să o confirm, fiind ajutat și ajutând pe alții. Este cumva o marcă a tuturor pocăiților, că se ajută între ei, iar baptiștii și penticostalii sunt în prima linie.

Dacă mă gândesc la versete care să se refere la subiectul acesta găsesc destule, desigur. Însă aș vrea să spun ceva, de la bun început – versetele și Biblia nu sunt date ca să dovedim cuiva ceva (unde „a dovedi” înseamnă a le închide gura). Cel mult putem să ne dovedim nouă. Celorlalți doar le prezentăm perspectiva noastră, așa cum înțelegem Biblia, lăsându-i pe ei să se decidă, lăsând ca Duhul lui Dumnezeu să lucreze mai departe la inima lor. Și nu să le închidă gura, ci să le deschidă mintea și inima.

Hai să încerc cinci pasaje biblice, care să vorbească de la sine. Pot fi mai multe, pot fi mai puține.

Din înțelepciunea Vechiului Testament

„Dacă este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea. Căci făcând aşa, aduni cărbuni aprinşi pe capul lui, şi Domnul îţi va răsplăti.” (Proverbele 25:21-22) Același text apare și în Noul Testament, în Romani 12:20.

Pe cine să ajuți? Nu doar pe al tău, nu doar pe străin, ci chiar pe vrăjmaș.

Elemente ale adevăratului post

„Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.” (Isaia 58:6-8)

Nu găsesc aici nicio întrebare cu privire la religia sau credința semenului tău.

Predica de pe Muntele Fericirilor

„Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:44-48)

Dacă îi iubim doar pe-ai noștri nu e nicio mare scofală. Abia când ieși din propria ogradă cu ajutorul (de orice natură ar fi el), atunci începe să se vadă creștinismul.

Pavel către galateni

„Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.” (Galateni 6:9-10)

Cui să faci binele? „La toți”. Da, văd, că mai ales fraților în credință. Dar cele două nu se exclud, dimpotrivă. Vezi și mai jos…

Pavel către Timotei

„Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios.” (1 Timotei 5:8)

Nu punem în cârca bisericii ajutorarea rudelor noastre, de ele trebuie să ne îngrijim noi. Pavel subliniază un derapaj, nu cumva să te dai credincios iar ai tăi să vină să ceară bisericii, pentru că tu nu-i ajuți.

---

Mă gândesc că ultimele două versete ar fi putut fi interpretate în cheia în care ai pus întrebarea. Dacă le citim atent, ele ne îndeamnă să ajutăm pe toți, pornind de la cercul cel mai strâns, al celor de sub același acoperiș cu tine, până la cei mai îndepărtați („la toți”).

Reiau un gând de la început. În general pocăiții se ajută între ei, în cadrul aceleiași biserici. E numai normal pentru orice comunitate unde oamenii împărtășesc aceleași perspective (sau limbă, rasă, cultură, religie etc.).

Știu și pot să confirm că pocăiții îi ajută și pe alții, care nu sunt de aceeași religie cu ei.

• Am fost în Belgia, în stradă, în susținerea familiei Bodnariu (penticostali) și eram adunați de la multe și diferite biserici.
• Am fost aceiași oameni în același loc și pentru susținerea altor familii, cum era Florin Barbu (ortodox).
• Am ajutat la Biserica Adventistă din Dublin oameni care nu împărtășeau convingerile noastre religioase, și nu am fost singurii – Marian Popa (ortodox).
• Am fost în centrul Dublinului împreună cu frați penticostali țigani și adventiști și am ajutat homeless people, oameni fără mâncare fără să îi întrebăm ce religie au.
• Am fost la o întâlnire cu conducătorii bisericilor românești din Dublin și – trebuie să o spun tare – pastorul uneia dintre bisericile penticostale ne-a confirmat că oricine are nevoie de ajutor să le spună și ei ajută. Amin! Și jos pălăria.

De aceea, aș zice că ideea de „îi ajutăm doar pe ai noștri” nu-și are locul în biserica creștină, indiferent dacă sunt adventiști, penticostali, baptiști, catolici, ortodocși etc. Indiferent dacă sunt creștini sau musulmani, hinduși, budiști. Indiferent dacă sunt credincioși sau nu.

Poate că cei cu care ai discutat ar trebui să-și mai întrebe o dată frații de credință. Textele pe care le-am amintit noi sunt cunoscute și lor și cred că sunt puse în aplicare în orice biserică. Însă și ce spui îmi e cunoscut… și e posibil ca în ograda fiecărei biserici să fie și curente care spun să-i ajutăm doar pe ai noștri. Nu ne sunt străine nici cazurile în care, dacă cineva și-a schimbat credința, să fie de acum oaia neagră a familiei, a satului.

Mi-a plăcut ce mi-a spus mătușa mea, că „pocăiții se ajută între ei”. Mi-ar plăcea să fie la fel de cunoscut că pocăiții îi ajută și pe cei ce nu sunt de-ai lor. Eu știu că e așa. Mai trebuie însă să afle și lumea largă.