Cine zic oamenii că sunt Eu?

Intro

 

ipmIsus Hristos este cel mai fascinant personaj al istoriei lumii și aș vrea să vă fac cunoștință cu El. Părerile despre Isus sunt extraordinar de variate, de la oameni care cred că El a fost Fiul lui Dumnezeu până la unii care-I neagă complet existența, în acest spectru fiind destui alții care-L cred un mare filosof sau profesor/învățător, un mare profet sau un înșelător (șarlatan), un nebun, un demonizat, un dezamăgit etc.

Să mă prezint eu primul. Scot o carte, o carte de căpătâi pentru mine… cartea de identitate. De aici aflu cine sunt, de aici află toți. Pot să mă dau mare că sunt oricine pe lumea asta (pentru cei ce nu mă cunosc), cartea de identitate mă trădează! Pe de altă parte, pot să fiu asemănat, confundat cu orice netrebnic de pe lumea aceasta, cartea de identitate mă salvează!

Așadar, port numele de familie al părinților. Tot ei mi-au dat un prenume, după naș. Știu unde m-am născut și când, ziua, luna, anul. Anul?… 1976. (știu, începeți să faceți calcule acum… vă spun eu, în 2015 am 39 de ani!)

Altceva mă interesează – o mie nouă sute șaptezeci și șase de ani de când? „De la Hristos…”, mi se va spune – „căci nașterea Lui a împărțit istoria lumii în două.” Nașterea cui? A unui profet între alți profeți, a unui filosof între alți filosofi, a unui demonizat, a unui nebun? Hmm… Cumva eu și cu dvs. trăim azi la 2015 ani de la cineva… care n-ar fi existat niciodată? În cazul acesta aș putea foarte bine să-mi arunc la gunoi actul de identitate sau certificatul de naștere.

O să ziceți că n-are a face. Ce contează dacă trăiesc în 2015 sau în 2115?!… Ca și cum aș spune: bine ați venit în această biserică, o clădire ridicată acum 20 de ani, sau 40, sau 80 (nu se știe sigur), ctitorie a familiei X, sau Y, sau Z, sunt mai multe păreri, local ce a fost folosit de creștini, musulmani și evrei (din nou, nu suntem siguri pentru că s-au pierdut arhivele). Nu merge… Așa se face doar în locuri de legendă. Spre exemplu, orice turist care vizitează Castelul Bran din România merge acolo așteptând că i se va spune ceva despre Dracula. La final află adevărul: castelul nu are nicio legătură cu Dracula. Și turistul nu se supără. E copleșit de atâta reclame, suvenire, bâlci, o industrie a turismului…

Dacă vreți legende sau religie de vânzare nu acesta este locul. Mergeți la moaște, la locuri sfinte, la duhovnici la modă. Eu vă propun însă altceva – să luăm o carte de căpătâi, una pentru toți –, Cuvântul lui Dumnezeu.

Este cartea Lui de identitate. Nu vă prezint nici istorie, nici arheologie sau doctrine, ci vreau doar să-L descoperim împreună pe Isus din paginile Sfintelor Scripturi.

Vedeți dvs., Biblia nicăieri nu stă să demonstreze că Dumnezeu există. Sau că Isus a existat. De aceea nici eu nu intru în vreo dezbatere, argumentație în sensul acesta. Pe de altă parte nici nu vă amăgesc spunându-vă „credeți și nu cercetați”… Dimpotrivă, vă invit să cercetăm împreună. Să cercetăm Biblia.

Priviți un text biblic de căpătâi: „Şi viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

Prietene, vrei viața veșnică? Uite-o! Aici este, în cunoașterea lui Isus.

Seară de seară, timp de o săptămână, Îl vom însoți pe Isus pas cu pas pe drumurile din Palestina secolului I al erei creștine. Vom afla care a fost misiunea Lui pe pământ, cum i-a făcut pe sfinți păcătoși și pe păcătoși sfinți, cum s-a raportat la diferite tipuri de persoane: bătrânul Nicodim, tânărul bogat, zeloasa Marta (sora înviatului Lazăr), vulnerabila Maria Magdalena. Îl vom urmări până la încheierea misiunii, pe cruce, părăsit de Dumnezeu și de oameni. Iar apoi, înviat, vom vedea cu uimire modul în care îl recâștigă pe Toma Necredinciosul și cum îl recucerește pe apostolul Petru. În toate aceste ocazii Îl vom distinge pe Isus nu ca pe un străin, un distant, un autoritar, ci ca pe un Prieten. Îndrăznesc să spun, ca pe un Prieten minunat.

Pentru prima ocazie deci, vă invit să facem cunoștință cu El.

Nu merg la începuturi, nici la nașterea lui în Betleem, nici la copilăria din Nazaret, ci la un punct crucial în viața Sa când s-a pus problema identității Lui. Când El Însuși a pus în fața altora întrebarea cheie „Cine zic oamenii că sunt Eu?”

Aș spune altfel: „Cine zic românii din Belgia că sunt Eu?”

 

Textul biblic – Matei 16:31-21 (Marcu 8:27-32; Luca 9:18-22)

Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că Sunt Eu, Fiul omului?”

Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din prooroci.”

„Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că Sunt?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. […]

Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze.

Cine zic oamenii că sunt Eu?

Acțiunea are loc în zona numită Cezareea lui Filip[1]. Este o zonă păgână, aleasă special de Isus pentru că aici putea vorbi cu ucenicii departe de orice influență evreiască. Aici nu-i mai urmărește niciun dușman care să le vâneze vorbele, faptele, să ceară semne sau să întindă capcane.

Isus are ceva pe suflet, dorește să le transmită ceva foarte important. Așa că, pe drum, apăsat de importanța momentului, Se oprește pentru rugăciune.

După aceea le pune o întrebare cu totul diferită de orice până atunci: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Dacă am folosi expresii din zilele noastre, am spune cam așa: „Ce zice lumea despre Mine?” Nu avem cum să nu observăm că este o întrebare atipică pentru Isus. Pentru că, ori de câte ori cineva (oricine) își pune problema despre „ce zice lumea”, se transmite automat ideea unei presiuni, a unei conformări cu așteptările „lumii”. Lumea e mare, eu sunt mic. Lumea dă tonul, eu cum să merg împotriva cursului? Sunt atât de mulți oameni care fac anumite lucruri sau joacă anumite roluri pe lumea asta doar pentru că, „dacă nu fac așa, ce-o să zică lumea???” (Vă mulțumesc că în seara aceasta ați ales să faceți altfel decât lumea și ați venit la biserică!)

Merită așadar să ne întrebăm care e motivul pentru care Isus pune această întrebare. „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Oare de când Îl interesează pe El părerea lumii? Sau Îl interesează? De ce?

Identitate: Ioan, Ilie, un profet înviat

Ucenicii nu-și pun aceste întrebări (pe care le punem noi acum, la rece), ci „cad” în plasa întinsă de Isus și încep să turuie răspunsuri auzite în gloatele care-L urmau adesea pe Isus. Răspunsurile, în toate cele trei evanghelii sinoptice merg pe aceeași linie: (1) identificarea lui Isus cu Ioan Botezătorul; (2) identificarea lui Isus cu Ilie; (3) identificarea lui Isus cu unul dintre proroci (spre exemplu Ieremia), care să fi înviat din morți.

Sunt trei perspective cu totul diferite (vezi și Marcu 6:14-16).

Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul era cel mai cunoscut dintre proroci pentru că își desfășurase misiunea în zilele lor. După 400 de ani de tăcere profetică (de la ultimul profet al Vechiului Testament), glasul lui Ioan răsunase puternic: botezase păcătoși, vameși, soldați romani, îl ascultase chiar împăratul, fusese anchetat de autoritățile religioase, sfârșise în temniță, decapitat de împărat. Oamenii trăiseră așadar vremuri istorice. Iar acum, după dispariția lui Ioan, personajul proeminent rămăsese Isus. Chiar împăratul își punea problema aceasta: „În vremea aceea, cârmuitorul Irod, a auzit vorbindu-se despre Isus; şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.” (Matei 14:1-2).

Evident că aici avem de-a face cu o superstiție de-a lui Irod, pentru că Isus nu era Ioan. Pentru simplul motiv că au fost două persoane diferite: Ioan a vorbit despre El, el L-a botezat și și-a îndreptat propriii ucenici spre Isus.

Profetul Ilie

Alții spun că Isus este Ilie. Această perspectivă pornea de la un adevăr biblic. Vechiul Testament se încheie cu promisiunea reîntoarcerii lui Ilie, în cuvintele acestea: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4:5-6).

Încă o dată se demontează un mit: Isus nu era Ilie. Explicația și aplicația profeției o aflăm după evenimentul numit Schimbarea la Față când „ucenicii I-au pus întrebarea următoare: «Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?» Drept răspuns, Isus le-a zis: «Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.» Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul” (Matei 17:1-13).

Dacă l-ar fi întrebat pe Zaharia, tatăl lui Ioan, ar fi putut afla de la el că fiul lui avea să meargă „în duhul și în puterea lui Ilie” (Luca 1:16-17).

Un profet înviat

Cea de-a treia variantă, unul din prorocii din vechime, înviat, avea și ea o oarecare susținere. Moise le spusese evreilor: „Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el! Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: «Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.» Atunci Domnul mi-a zis: «Ce au zis ei, este bine. Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.»” (Deuteronomul 18:15-19)

Evreii ajunseseră să aștepte pe un mare proroc – Prorocul! Chiar Ioan Botezătorul fusese chestionat dacă este sau nu el acesta (Ioan 1:21,25). Gloatele credeau lucrul acesta despre Isus (Ioan 7:40). Apostolii au susținut ideea aceasta în predicile lor (Faptele apostolilor 3:22). Isus era Prorocul cel așteptat de lumea, dar nu era nicidecum „unul dintre proroci”, nu era deloc „un profet înviat”…

Unii zic… Alții zic…

După ce apostolii trec în revistă răspunsurile gloatei, în atmosferă se simte ceva… Isus nu pare mulțumit. Probabil că și ei au spus cam cu jumătate de gură, fără a-și asuma vreunul din răspunsurile din mulțime. Merită spus clar: Isus nu este Ioan Botezătorul, nu este profetul Ilie și nu este nici vreunul din prorocii din vechime, înviat.

El este mult mai mult decât atât. Toate opțiunile au în vedere un mare om, dar nu un Dumnezeu. Diferența e ca de la om la Dumnezeu, ca de la cer la pământ. Orice om și-ar dori ca lumea să creadă despre el că e… Ioan, Ilie, unul dintre proroci. Dar pentru Isus este prea puțin, mult prea puțin.

Spre exemplu, despre Ioan, Isus a spus că el este cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie. Isus era însă superior, și nu numai El (Matei 11:11). Cât privește un Proroc ca Moise sau ca Ilie, în câteva zile Isus trece prin momentul Schimbării la Față, în care și Moise și Ilie înșiși vin să-I slujească (Luca 9:30-31).

Răspunsurile gloatei sunt ca la testele grilă: a, b, c, iar d-ul este cu totul diferit: „niciunul din răspunsurile de mai sus”. Ucenicii nu cred ce spun gloatele. Totuși, la momentul acesta aveau destulă experiență ca să-și formeze ei înșiși o opinie corectă. Spre exemplu, de la Ioan Botezătorul auziseră că Isus este „Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1:29-36). Iar din cer, la acel moment al botezului, auziseră „Tu ești Fiul Meu Preaiubit” (Marcu 1:11). În sinagogă și în alte locuri auziseră demonii mărturisindu-L ca fiind Sfântul lui Dumnezeu (Luca 4:34; Marcu 5:7). La polul opus, al părerilor unor oameni cu limitele lor, rudele L-au crezut nebun, „și-a ieșit din minți” (Marcu 3:21); cărturarii Îl credeau demonizat (Marcu 3:22); oamenii din Nazaret Îl știau de „fiul tâmplarului” (Matei 13:55), dar alții spuneau că e… samaritean – dușman, păgân, necredincios, necurat etc. (Ioan 8:38).

Adevărul era că poporul era în dubiu; scrie Ioan: „noroadele vorbeau mult în șoaptă despre El. Unii ziceau: «Este un om bun.» Alții ziceau: «Nu, ci duce poporul în rătăcire.»” (Ioan 7:12). Așa că Isus le pune ucenicilor o a doua întrebare, mult mai directă: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?”

Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?

Dar voi?

Este cât se poate de clar că Isus așteaptă ceva concret din partea ucenicilor. Nu o dată în viață am aflat lucruri rele despre o persoană. Îl știai de om bun și acum afli că e hoț, că a înșelat lume, sau că a fost informator al Securității, sau pedofil, sau traficant, sau că mai are copil cu o femeie… Află și nevasta, și copiii. Omul însuși e bulversat: lumea spune tot felul de lucruri rele și neadevărate despre mine. Ce să fac? Și atunci își ia nevasta și copiii sau își ia cei mai buni prieteni și îi întreabă: „Voi ce credeți despre mine?”

Întrebarea lui Isus nu este un test grilă. Și nici pusă din curiozitate. Ea are în vedere un aspect crucial: dacă nu știi cine este Isus, dacă-L confunzi cu te miri cine (oricât de mare proroc ar fi), atunci vei rata cu totul Planul de mântuire făcut de Dumnezeu. Poate credeți că exagerez. Reiau cuvintele Domnului: „Şi viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Oameni buni, dacă nu-L cunoaștem pe Isus Hristos, Cel trimis de Dumnezeu (nu Cel prezentat de oameni), atunci riscăm să pierdem viața veșnică. Iar dacă Îl cunoaștem pe Isus, atunci avem viața veșnică!

Prima întrebare fusese oarecum deschisă, dat fiind publicul larg („oamenii”). Acum însă este una țintită, față de care ucenicii nu au cum să se eschiveze („dar voi”). Ca să nu zic „dar noi?”…

Este momentul la care Petru ia cuvântul. O spune tare, cu toată încrederea, plasându-L pe Isus deasupra tuturor opțiunilor anterioare: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

Creștinii de azi, obișnuiți cu titulatura „Isus Hristos”, nu văd mare prea strălucire în răspunsul lui Petru. E cam „normal”. „Cum altfel?”. Dar dacă am intra în atmosfera vremii, când toți Îl așteptau pe Mesia, ceea ce spune Petru este uluitor: „Tu ești Mesia!”, iar un al doilea adevăr este că Isus este Mesia, „Fiul lui Dumnezeu”. Acest dublu răspuns arată nu doar identitatea de rol a lui Isus, „Mesia”, ci și obârșia Lui – El nu este om, nu este nici un proroc înviat, El este Fiul lui Dumnezeu.

Din nou, astăzi suntem obișnuiți cu ideea repetată și în cuvintele de colind: „Fecioara Maria naște pe Mesia…” La vremea aceea însă a spune că a venit Mesia (Hristosul) era ceva ce năștea tulburare în toate palierele societății, dovadă situația iscată de venirea magilor din Răsărit la Ierusalim (vezi în Matei 2:3,4).

Ferice de tine

În fața răspunsului lui Petru, Isus are o replică la fel de uluitoare: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

Dacă ne reamintim ceva, Ioan Botezătorul și-a îndreptat primii ucenici către Isus, pe Andrei și pe Ioan. Iar Andrei, „el, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: «Noi am găsit pe Mesia» (care, tălmăcit înseamnă Hristos)” (Ioan 1:41). Cum se face că același adevăr pe care Andrei i-l spusese lui Petru (ca de la om la om) acum capătă o valoare de revelație divină (ca de la cer la pământ)?

De atâtea ori vorbim despre Isus, despre Dumnezeu, Biblie, creștinism, credință, minuni. Dar vorbim de ele ca și cum ar fi lucruri obișnuite. Sunt însă momente cruciale în viață când acestea capătă cu totul alt sens, profund, care te implică pe deplin, un sens care-ți cere un răspuns radical.

Este ca și cum Isus i-ar zice apostolului Său: Petre, ce ai spus acum e adevărul adevărat, un adevăr ce poartă pecetea cerului. Iar dacă tu crezi asta, atunci ascultă-Mă până la capăt. Pentru că abia acum urmează partea cu greutate:

Isus „a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.”

Să nu spuneți la nimeni!

Incredibil! Cum se face ca un adevăr revelat din ceruri să nu fie spus oamenilor? Marcu și Luca spun „Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El”. Oare nu despre asta e vorba în tot creștinismul, să-L propovăduiești pe Isus? (Noi de ce susținem programul acesta? Eu, ca predicator, de ce am început cu tema aceasta?)

Dilema este clarificată atunci când înțelegem un lucru: identitatea lui Mesia.

Oamenii îl așteptau ca pe un voievod, călare, biruitor, eliberator de romani, care ar fi avut soluții pentru orice[2]. Când au venit magii în căutarea Pruncului, preoții au știut să dea textul din Mica 5:2 unde se vorbea despre venirea[3] Hristosului, a Celui ce avea să fie o Căpetenie și Păstorul poporului Israel. Caiafa a știut să-L întrebe dacă este „Hristosul, Fiul Celui binecuvântat” (Marcu 14:61). Iar când era pe cruce, preoții cei mai de seamă și cărturarii își băteau joc de El spunând „Hristosul, Împăratul lui Israel” (Marcu 15:31-32).

Pe de altă parte, viața lui Mesia – așa cum era predicată de cărturarii vremii – nu prevedea în niciun fel suferință, chin, blestem sau moarte. Or Isus știa că exact asta urma să se întâmple. În mod cert, Isus nu se plia pe așteptările, pe profilul popular de Mesia.

La judecată, bătrânii, preoții cei mai de seamă și cărturarii (nu veți găsi alții mai pregătiți ca aceștia) au zis: „Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede (Luca 22:66-67).

Trei lucruri mari

Și atunci, trei sunt lucrurile majore pe care le face Isus cu ucenicii:

(1) fixează în mintea lor un adevăr – da, El este Mesia (și este un adevăr revelat din ceruri);

(2) le interzice („le-a poruncit cu tărie”) să spună cuiva lucrul acesta tocmai pentru că oamenii erau atrași de semne și minuni, de predici, de vindecări, dar s-ar fi dat înapoi imediat de la o asociere a lui Isus cu Mesia (era mai convenabil să spui că e un proroc);

(3) începe să le spună viitorul sumbru care le stă în față. Matei scrie că „de atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că trebuie să pătimească”, iar Marcu punctează și el „atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească”. Ba încă evanghelistul Marcu adaugă ceva ce denotă uimirea, atipicul pentru Isus: „Le spunea lucrurile acestea pe faţă.”

De ce contează atât de mult toată prezentarea cadrului acestuia? Pentru că ne simțim siguri pe cuvintele noastre „Isus e Domnul meu”, „eu sunt creștin”, „El e Prietenul meu”, „eu cred în El”. Iar după o vreme – într-o ocazie de rătăcire, de necredință – unul ca Simon Petru spune: „nu-L cunosc” (Marcu 14:71). Ne pare incredibil – Petre, tu ai spus că e Fiul lui Dumnezeu, iar acum zici că nu te mai interesează?

Da, și tu și eu am avut momente când am spus „nu-L cunosc” și am făcut cum am vrut noi… Am crezut că noi suntem căpetenia, noi suntem păstorul, noi știm toate lucrurile, noi suntem împăratul. De aceea acest program: pentru cei ce nu-L cunosc încă pe Isus, să-L cunoască. Pentru cei ce-L cunosc deja pe Isus, să nu se lepede de El…

Cazul Joshua Jakobsen

Închei cu o istorie adevărată, deși pare scenariu de Hollywood.

Joshua Jakobsen era un tânăr foarte promițător. Mama îl iubea ca pe ochii din cap, tatăl, și mai și. Părinții investiseră mult în tânărul acesta, în educația lui – era premiant, olimpic – avea să ducă numele familiei mai departe. Familia era înstărită, aveau micul lor imperiu, o afacere locală, independentă, și în scurt timp aveau să pună monopol în afacerea lor pe o întreagă țară. Unii ziceau despre Joe (așa-i spuneau) că e informatician sclipitor, atât de bine se pricepea la orice criză și avea soluții aproape divine (parcă le visa). Alții ziceau că e un hacker foarte alunecos, care-i păcălește pe toți și cade mereu în picioare profitând de slăbiciunea părinților.

Joe nu era singur la părinți. Din cealaltă căsătorie a tatălui mai avea frați, vitregi, și ei implicați în afacerea familiei: unul director economic, altul la resurse umane. Întrucât era clar că Joe avea să fie moștenitorul micului lor imperiu, frații acționari au hotărât să scape de el. Cum? Luăm mașinuța scumpă a fratelui mai mic, umblăm un pic la frâne sau la prezoane, facem un mic accident și gata, cade într-o râpă. În final s-au certat între ei și nu le-a mai ieșit schema. Au gândit că e mai bine să-l facă pierdut. De ce să-l omoare? Mai bine… „Dispărut”, „fugit de-acasă”!

L-au prins într-o zi când făcea jogging, l-au tuns, i-au schimbat hainele, i-au luat toate actele și l-au vândut unei rețele de traficanți de carne vie care făceau frontiera. N-au zis că e prinț moștenitor, ci doar un student sărac, care le e dator vândut. Niciunul din cei care cădeau pe mâna traficanților nu mai era văzut vreodată. De acum Joe putea ajunge orice era mai rău (dacă rămânea în viață): donator de organe, victimă a drogurilor și violenței, pușcăriaș.

(Acasă lumea l-a dat dispărut o vreme. Apoi au găsit haine rupte și ceva urme de sânge la locul unde fusese ultima oară văzut, lângă un teren viran. Era clar, ceva se întâmplase, murise… Poate bătut de golani, jefuit de boschetari, mâncat de câini. Cine știe?… I-au făcut și înmormântare în lipsă.)

Trecut frontiera de către traficanți, în țara vecină Joe a fost folosit de mafioți ca monedă de schimb – știau că unul ca el putea fi vândut pe bani grei (ca orice hacker). Treptat a ajuns să lucreze din umbră pentru un ștab din Ministerul de Interne. Omul era cinstit, dar nevasta ștabului avea tot felul de afaceri dubioase la adăpostul influenței soțului ei, iar Joe era omul cel mai potrivit să facă hackereli cu fondurile și semnătura patronului. Joe însă nu și-a trădat patronul. Pentru că deja știa prea multe, patroana i-a făcut o înscenare. A mai pus în presă două poze de paparazzi, un denunț la poliție și în final Joe a ajuns la pușcărie.

După cum și mafioții și ștabul îl „citiseră”, și în închisoare a fost „citit” imediat. Cum s-a dezmeticit un pic, în scurt timp a ajuns, deși era deținut de drept comun, să configureze baza de date și toate structura informatică a sistemului penitenciar. Într-o zi a aflat că-i vine „marfă proaspătă” – chiar la el în celulă au zvârlit doi miniștri ai guvernului. Fuseseră și ei săltați recent de mascați, acum își așteptau sentința. Joe le-a verificat dosarele și, dacă informațiile erau adevărate, indivizii erau chiar malefici – faptele lor aveau o gravitate maximă, chestiuni de securitate a statului, atentat la viața președintelui. După o vreme într-adevăr, unul a fost executat pentru trădare, dar celălalt, care era de fapt nevinovat (fusese și el victima unei înscenări), a fost eliberat.

Într-o zi președintelui țării i-a fost spartă adresa de e-mail, i-au fost șterse toate conversațiile cu serviciile secrete legate de siguranță națională. A rămas un singur mesaj, cu titlu de avertizare, dar cu un conținut criptat. Au chemat experții, s-a convocat celula de criză. Nimic. Situația era îngrijorătoare, îi păștea nu doar demisia ci chiar pușcăria. În final, ministrul proaspăt eliberat s-a gândit la „hackerul” din pușcărie – Joshua Jakobsen.

L-au adus pe Joe la președinte. A pus mâna pe taste în stilul caracteristic și în scurt timp a lămurit taina – atacul cibernetic trăda într-adevăr un viitor atentat de anvergură, era în pericol siguranța națională. A descoperit un virus care avea să afecteze întreaga rețea guvernamentală, sistemul bancar și marile interese economice ale țării. În scurtă vreme țara risca să fie vândută la fier vechi. Vă dați seama că de a doua zi tânărul nostru era consilierul președintelui pe probleme de siguranță națională în domeniul cibernetic. A început munca, deja conducea o rețea de informaticieni de top… și a reușit: nu doar că a evitat un atentat capital ci, mai mult, în timp ce țările din jur erau total nepregătite în fața unui megavirus, țara lui adoptivă a rămas în picioare. Joe Jakobsen era tăticul celui mai bun antivirus la ora aceea.

Criza s-a extins rapid și la țările mai mici din jur. Toată presa vuia în timp ce șefi de stat și de guverne căutau modul în care să intre în posesia „antivirusului JJ” (inițialele lui Joe Jakobsen). Codul antivirusului era top secret, iar licența nu era scoasă la vânzare decât în urma unei filtrări foarte severe a clienților. Se bănuia că fiecare delegație guvernamentală străină de „clienți” era formată de fapt din experți în spionaj. Așa că ofertele erau filtrate sever și negociate în final doar în biroul lui Joe. Într-o zi în fața lui era o delegație „curată”. Nimeni nu le găsise nimic dubios – păreau foarte sinceri, interesați de mersul afacerii lor, care părea a se duce de râpă. Cum i-a văzut însă, Joe i-a ghicit imediat – erau frații lui, acum moștenitori ai imperiului pe care el ar fi trebuit să-l conducă. Știindu-le prea bine trecutul, i-a acuzat imediat că sunt spioni, le-a înscenat și el o situație jenantă (hoț și el, că doar auzise și pățise destule în sensul acesta) și i-a băgat la pușcărie. Se gândea că ce i-au făcut lui, poate că au făcut și fratelui său, și părinților sau altora.

Scurtez povestea, după mai multe peripeții s-a aflat adevărul. De o parte erau frații lui: cu o afacere în pragul falimentului, cu patronul (bătrânul) aflat cu un picior în groapă, străini la mâna unor străini, fără a avea vreo altă soluție. De partea cealaltă era Joe, mâna dreaptă a președintelui, pe val. Se întorsese roata. Cel ce fusese vândut traficanților de carne vie îi avea acum la degetul mic. Morți de frică așteptau verdictul.

Iar el a spus (și poate vă surprind citind din… Geneza 50:20): „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr.”

Tu cine zici că este El?

Oameni buni, noi… cine zicem că este Isus? De ce-L vindem? Pe ce-L vindem?

„Negreșit” (ca să-l citez pe Iosif) – fără îndoială – noi ne trăim viața cum credem noi că ne e mai bine: unii n-au chef de religie, de Dumnezeu, de Isus Hristos. Hai să-L omorâm, sau măcar să-L vindem, să-L dăm dispărut… Să nu mai auzim de El…

Dar Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, să schimbe răul în bine, să ne scape viața. De aceea vă invit să-L cunoașteți mai de aproape pe Cel pe care Cerul L-a trimis pentru mântuirea noastră. Pe Isus. Hristosul.

S-ar putea ca cel pe care-l urâm, nesuferitul, de care vrem să scăpăm o dată, să fie chiar cel care la vreme de criză să ne aducă antivirusul – mântuirea.

Viața noastră se numără de la viața Lui. Anii mei și ai tăi se numără de la anii Lui. Cartea mea de identitate nu are nicio valoare fără viața Lui. Cartea mea de căpătâi e nulă fără cartea Lui de căpătâi. Iar viața mea limitată poate căpăta valoare veșnică urmărindu-L pe El: „Şi viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

 


 

[1] Astăzi ruine, în vecinătatea localității Banias de unde izvorăște unul din cele patru cursuri de apă ce alimentează Iordanul.

[2] Poporul a gândit la un moment dat, după minunea înmulțirii pâinilor: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel așteptat de lume” (Ioan 6:14), și voiau să-L facă împărat. Până și o amărâtă de samariteancă știa despre Mesia: „«Ştiu» i-a zis femeia «că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile»” (Ioan 4:25).

[3] Din altă profeție puteau ști și când avea să fie arătat poporului: „Să ştii, deci, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece…” (Daniel 9:25)

Reclame

Ce părere ai? / What do you think?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.